AVANSAREA POLITICO-RELIGIOASA A CONSTANTINOPOLULUI

 
 
Tinînd cont de faptul ca Noua Roma (Constantinopolul) devenise odata cu împaratul Constantin cel Mare resedinta împaratilor imperiului roman, canonul al treilea al conciliului ecumenic din Constantinopol (381) acorda episcopului acestui oras o pozitie primatiala în raport cu patriarhatele Bisericii orientale, primat care respecta însa întîietatea pontifului roman. Acesti primi pasi ai ascensiunii religioase a episcopului de Constantinopol datorati doar unor motive politice devin mult mai clari, determinanti chiar la conciliul ecumenic din Calcedon (451), unde canonul 28 declara urmatoarele: "...orasul (Constantinopol n.n.) care este onorat cu resedinta împaratului si a senatului si se bucura de aceleasi privilegii ca si vechea cetate imperiala (Roma n.n.), trebuie sa aiba aceleasi prerogative ca si aceea si în domeniul ecleziastic si sa fie a doua dupa aceea (Roma n.n.). Si astfel (decretam ca) numai mitropolitii diecezelor Pontului, ai Asiei si Traciei, ca si episcopii teritoriilor numitelor dieceze care sînt între barbari, vor fi consacrati de sfîntul scaun al sfintei biserici din Constantinopol...". Papa Leon cel Mare protesteaza energic împotriva acestei flagrante uzurpari a drepturilor pontifului roman si a Bisericii Romei, dar totul este în zadar: împaratul Marcian si episcopul de Constantinopol Anatol erau decisi sa treaca peste orice norma a Bisericii pentru a acorda o pozitie de întîietate scaunului episcopal al Constantinopolului. Am mentionat aceste doua canoane ale conciliilor din Constantinopol si Calcedon tocmai pentru a vedea de unde si cum începe ascensiunea religioasa a capitalei de pe malurile Bosforului, ascensiune datorata în esenta doar unor motive politice, din care cauza, în secolele urmatoare, si regiunile tarii noastre, în primul rînd Schytia Minor, vor fi scoase din jurisdictia universala a Romei si înglobate în jurisdictia patriarhului de Constantinopol. Mentionam apoi faptul ca motivele pentru care Constantinopolul (="onorat cu resedinta împaratului si a senatului") este declarat al doilea ca importanta religioasa dupa Roma, din cauza ca sînt simple motive politice si nu sînt aprobate de Scaunul apostolic al Romei, nu sînt nicidecum valide pentru a pretinde o astfel de pozitie în cadrul Bisericii si în raport cu Roma. Importanta religioasa a acesteia deriva nu din motive politice, ci din faptul ca aici a fost martirizat si înmormîntat capul vazut al Bisericii, apostolul Petru, pentru care motiv aici si-au stabilit resedinta pontifii romani, urmasii lui Petru în conducerea Bisericii. Insa se pare în acele timpuri, bazileii si episcopii lor de curte nu întelegeau sau nu voiau sa înteleaga ca prin astfel de gesturi atentau în mod tragic la unitatea Bisericii, unitate al carei garant era si ramîne doar Sfîntul Parinte Papa.
Pentru regiunile tarii noastre, în special în Doborogea (=Scythia Minor) consecintele nefaste ale acestui canon 28 de la Calcedon nu se simt înca. Asa cum ne atesta o inscriptie din secolul al VI-lea, crestinii dobrogeni, necunoscînd manevrele politico-religioase de la Constantinopol, afirmau ca fac parte din "Sfînta Biserica catolica".
 
Vicariatul papal din Tesalonic
 
Cu trecerea timpului, ca o urmare a sus-mentionatului canon 28, provinciile rasaritene ale imperiului roman vor trece sub jurisdictia patriarhatului din Constantinopol. Totusi, zona prefecturii Illyricului, pîna la rîul Vit (în Bulgaria), ramîne unita în continuare cu Roma. Pentru aceasta zona, papa îsi avea un vicar la Tesalonic (în Grecia) care reprezenta aici Scaunul apostolic al Romei. Zonele nord-dunarene învecinate cu aceasta prefectura, prin legaturile etnice, economice si religioase ce le aveau cu regiunile din sudul Dunarii, se mentineau astfel în comuniune cu Biserica universala. Un exemplu (printre multe altele) al jurisdictiei papei în prefectura Illyricului îl avem din anul 531, cînd episcopul mitropolit de Larissa (Grecia), în urma depunerii sale de catre patriarhul din Constantinopol, se adreseaza papei Agapit pentru a i se face dreptate.
 
Arhiepiscopia Justiniana Prima
 
In timpul împaratului Iustinian (527-565), un exponent de vîrf al cezaropapismului, prefectura Illyricului a suferit o schimbare importanta datorata "ambitiei împaratului, care voia sa ridice la o faima deosebita satul sau natal Tauresium", la circa 40 km de localitatea Nis, în fosta Iugoslavie. In anul 535, prin Novela XI din 14 aprilie, el ridica localitatea natala, careia îi schimba numele în Iustiniana Prima, la rangul de mitropolie si-i acorda jurisdictia asupra unor provincii care pîna acum apartineau de vicariatul papal de Tesalonic. Ca si la conciliul din 451, nici acum împaratul nu cere consimtamîntul papei si nici macar nu mentioneaza vicariatul din Tesalonic si drepturile acestuia. In viziunea lui Iustinian, arhiepiscopul de aici dobîndeste anumite puteri peste ceilalti episcopi din Illyricum nu de la papa, asa cum ar fi fost normal, ci "la umbra conducerii politice" (Novela XI).
Zece ani mai tîrziu, Iustinian promulga legea nr. 131, prin care definitiveaza novela din 535. Probabil si din ironie, împaratul îl mentioneaza pe papa Vigiliu, însa este aproape sigur ca acum rolul pontifului roman este acela de a se vedea constrîns sa constate cu durere ceea ce facuse împaratul. Prin deciziile sale, vicariatul de Tesalonic pierde foarte mult din importanta pe care o avusese înainte.
Trebuie însa sa mentionam faptul ca chiar daca împaratul a luat initiativa înfiintarii arhiepiscopiei Iustiniana Prima, în viitor papii vor interveni deseori în aceasta arhiepiscopie, iar documenele istorice nu ne relateaza nici un protest al patriarhului de Constantinopol fata de interventiile papilor. De exemplu, papa Grigore cel Mare (590-604) confera pallium-ul (semnul demnitatii arhiepiscopale) arhiepiscopului de Iustiniana, numit Ioan. In diferite alte ocazii, acelasi papa se adreseaza unora sau tuturor episcopilor sau mitropolitilor din Illyricum, ceea ce ne atesta înca odata faptul ca aceasta arhiepiscopie cu toate diecezele sufragane depinea înca de jurisdictia Scaunului apostolic roman.
Afara de zonele de la sudul Dunarii, Novela XI ne spune ca si "...Viminacium, cît si Recidiva si Litterata, care sînt dincolo de Dunare, se afla iarasi sub stapînirea noastra...". Deoarece puterea politica a Constantinopolului se extinsese si peste Dunare, în Oltenia si Banat, este usor de înteles cum si jurisdictia arhiepiscopiei Iustiniana Prima cuprindea acum si aceste provincii ale tarii noastre. Datorita patrunderii slavilor si avarilor în peninsula balcanica, dupa anul 602 nu mai avem nici o stire despre aceasta arhiepiscopie si nici despre mitropoliile si episcopiile din jurisdictia sa.