Diabetul zaharat juvenil
 
Diabetul zaharat este afectiunea endocrina si metabolica cea mai frecventa în copilarie, caracterizata printr-o crestere permanenta a glicemiei, însotita sau nu de semne clinice, fiind cauzata de alterarea secretiei de insulina sau perturbarii actiunii sale. Aceasta afecteaza ambele sexe, aproximativ în egala masura, cu o usoara predominanta a sexului masculin.
Diabetul zaharat se clasifica dupa secretia reziduala de insulina în:
ˇ        diabet zaharat tip I sau juvenil, sau insulinodependent;
ˇ        diabet zaharat tip II sau adult sau non-insulinodependent.
Cel mai frecvent întâlnit la copil si adolescent este tipul I, în mod exceptional se poate întâlni si tipul II.
 
Scolarizarea Diabetul zaharat si tratamentul sau trebuie sa influenteze cât mai putin viata si activitatea copilului sau adolescentului. Pentru siguranta propriei sanatati el trebuie sa aiba în permanenta un medalion sau un carnet în care sa se scrie diagnosticul pe care-l are, tratamentul pe care-l primeste zilnic, câte unitati de insulina, precum si o cantitate mica de zahar, pe care sa-l foloseasca în caz de hipoglicemie. Profesorii vor fi la curent cu afectiunea lor, acordându-le sprijin, daca este nevoie. Administrarea insulinei nu o poate face oricine. Daca se administreaza o doza mai mare, elevul poate prezenta o stare asemanatoare betiei sau îsi poate pierde starea de constienta, când nu se mai poate ajuta singur. Daca este gasit în aceasta stare i se va administra imediat apa cu zahar, iar daca nu mai poate înghiti sau daca în maxim 15 minute nu-si revine va fi transportat de urgenta la spital. Pierderea de timp pericliteaza viata elevului.
Se recomanda ca scolarizarea sa se faca în localitatea de domiciliu, pentru ca în mediul familial se poate asigura mai usor regimul alimentar de care are nevoie.
 
Exercitiul fizic Copilul cu diabet zaharat trebuie sa fie încurajat sa practice activitati fizice si sport, care-l vor ajuta fizic si psihologic. Efortul fizic mediu face parte din terapia bolii, dupa dieta si tratamentul insulinic.
Exercitiile fizice pot fi practicate de elevii cu diabet zaharat tip I, fara complicatii cardiovasculare, respiratorii, hepatice, sanguine, renale. Ele trebuie sa fie practicate regulat, progresiv, în ceea ce priveste durata si intensitatea. Exercitiile fizice vor fi supravegheate de medic.
Se recomanda ca sporturi colective: voleiul, handbalul, baschetul, fotbalul, precum si cele care nu comporta riscul unor eforturi sau lovituri violente si care, de asemenea, pot fi practicate în echipa sau în grup: tenis, ciclism, gimnastica, jogging precum si baletul, dansul, plimbarile pe jos sau cu bicicleta.
Nu se recomanda sporturile care comporta risc mare de hipoglicemie, care o data declansata ar avea urmari dramatice: natatie, alpinism, navigatie în solitar, scufundari în apa, parasutismul, sariturile la trambulina solitar.
În timpul efectuarii unei activitati fizice se recomanda diminuarea moderata a dozei de insulina si o crestere a ratie suplimentare de glucide. Efortul fizic practicat constant constituie un ajutor esential la dieta specifica bolii.
O buna scolarizare si o viata activa sunt cele mai bune mijloace de integrare sociala si profesionala ulterioare.
 
Prognosticul pe termen lung este dominat de aparitia unor complicatii ale diabetului cum ar fi: afectarea renala, afectarea retinei, la care se pot adauga afectiuni neurologice (neuropatiile) si afectiuni cardiovasculare.
Afectarea renala, prin nefropatie diabetica (complicatie tardiva a diabetului zaharat), determina prognosticul vital al copilului. În debutul bolii se constata eliminarea proteinelor prin urina (protenurie sau albuminurie), la care se adauga, în timp, edeme, hipertensiune arteriala etc.
În evolutie, se poate ajunge la insuficienta renala pentru care se efectueaza dializa renala.
Afectarea retinei (retinopatia) poate evolua spre orbire (cecitate). Ea se poate detecta precoce prin angiografie cu fluorescenta. În cazul evolutiei nefavorabile se poate face tratament prin fotocoagulare cu laser.
Neuropatia diabetica poate afecta sistemul neurovegetativ determinând tulburari ale tranzitului intestinal manifestate prin diaree, instabilitate psihomotorie. Afectiunea este responsabila si de tulburari ale sensibilitatii profunde, de disparitia reflexelor osteotendinoase si de scaderea fortei musculare.
 
Orientarea profesionala corecta trebuie sa tina cont de toate elementele ce compun diagnosticul. Astfel, datorita accidentelor hipoglicemice care pot sa apara este interzisa orice activitate cu risc de accidentare pentru propria persoana, cât si pentru altii: în siguranta circulatiei cum ar fi: pilot, marinar, conducator de transport în comun, de autocamioane de mare greutate, pompier, acar, impiegat; profesii cu risc de cadere (de la înaltime, pe schelele, lânga foc, ori apa, cum ar fi: dulgher, tiglar; meseriile care necesita mare acuitate vizuala: ceasornicar, mecanic de precizie, sunt, de asemenea, nerecomandate. Nu sunt permise nici activitatile în mediu cu radiatii ionizante sau cu noxe chimice, cu lumina slaba sau orbitoare, suprasolicitare vizuala (riscul retinopatiei), mediul cu pericol de infectii, munca la temperatura înalta, activitati de teren care împiedica respectarea unui orar regulat al meselor, munca de noapte (riscul aparitiei comei), zgomot intens, încordari nervoase permanente. Nu se recomanda tinerilor: cariera militara, serviciul militar si nici meserii care cer neaparat satisfacerea serviciului militar: securitatea nationala, serviciul la frontiere, inginer forestier.
Sunt în schimb recomandate profesiile care se desfasoara într-un climat de calm, cu ritm regulat de lucru, în postura sezânda (dar in alternanta cu cea ortostatica), în conditii de mediu ambiant confortabil. Sunt permise activitati ca: functionar public si în învatamânt.