Rockeffeler

În 1859, familia Rockefeller locuia la Cleveland (Ohio), la 100 mile de Titusville, într-o confortabila casa de caramida plasata pe strada Euclide, colt cu strada Case.
Familia era formata din William Avery Rockefeller, sotia sa, Eliza Davison, si cei sase copii ai lor. Pentru a asigura existenta tuturor acestora, William a fost pe rând: misit în negotul de cai, camatar, "tamaduitor" de boli. El vindea leacuri de sarlatan, contra cancerului, la 2 dolari flaconul.
Eliza, fiica unui fermier din Moravia (New York), este o femeie dintr-o bucata, care conducea casa cu autoritate. Disciplina, scoala si biserica par a fi cele trei obsesii ale sale.
William este un aventurier. Va fi urmarit chiar si pentru viol si bigamie, ceea ce nu-l împiedica sa fie un protestant riguros. El insufla tuturor fiilor sai simtul banului: pot sa-si pastreze banii câstigati pâna la majorat, însa trebuie sa predea lunar tatalui lor 40 dolari; când devin majori, primesc un mic capital de 1000 dolari.
Aceasta a fost suma cu care fiul cel mare, John D., nascut la 8 iulie 1839, va debuta în afaceri în 1858. Bagajul sau de cunostinte era mic, însa la vârsta de 15 ani, dupa ce a muncit transportând diverse marfuri cu o sareta trasa cu mâinile pe strazile orasului Cleveland, al a fost trimis de tatal sau sa urmeze cursurile Scolii superioare de comert, unde a capatat însusirile necesare unui om de afaceri si arta de a tine registrele contabile.
La 26 septembrie 1855 (împlinise 16 ani) este angajat la firma specializata în expeditii Hewitt si Tuttle, îndeplineste functii de curier, secretar, om bun la toate.
Îsi petrece aici doi ani si jumatate, timp în cere îsi va însusi stiinta aplicata a finantelor, a afacerilor si relatiilor cu clientela. În câteva saptamâni, el devine ajutor de contabil cu un salariu de 25 dolari pe luna, apoi contabil cu aceiasi remuneratie.
Obsesia sa este sa faca avere, consacrând acestui scop întrega sa activitate. Timpul sau liber este rezervat Bisericii baptiste. Tine conturile întreprinderii, ca si pe cele proprii, cu meticulozitate, neuitând niciodata de operele de binefacere.
În 1858, patronii sai îi refuza o marire de salariu ceea ce-l determina sa accepte o oferta a unui prieten englez, Maurice Clark, de a înfiinta împreuna, în docurile din Cleveland, o societate de intermediere pentru produce exotice. În aceasta asociere el contribuie, ca si asociatii sai Clark si Gardner, cu 2.000 dolari -1.000 dolari economiile sale, 1.000 dolari primiti în dar de la tatal sau - si va raspunde de partea financiara, prietenii sai ocupându-se de vânzari si cumparari.
Din primul an cifra de afaceri este de 500.000 dolari, beneficiul fiecaruia din cei trei asociati fiind de 2200 dolari. În anul urmator începe afluxul spre Oil Creek. John D. asista cu mare interes la toate acestea si, în 1862, atunci când Clark si cu el ajung la un profit net de 34.000 dolari decid sa investeasca într-o mica rafinarie de petrol construita de un enlez, Samuel Andrews, care descoperise modul de a trata petrolul prin acid sulfuric.
John D. si-a dat repede seama ca efortul nu trebuie îndreptat spre foraj, operatiune plina de riscuri si de capcane. Cei din foraj se ruinau de altfel foarte repede datorita jocului hazardului, alcoolului sau desfrâului. Cei din rafinarii, carora li se oferea totdeauna materie prima nu depindeau de hazard si de riscurile pe care acesta le presupunea.
Rockefeller se decide asadar sa investeasca în rafinarii. Si reusita este atât de mare încât, împreuna cu prietenul sau Andrews, baptist ca si el , îsi consacra cea mai mare parte a timpului acestei afaceri, iar în 1865, renunta la celelalte activitati ale sale.
Urmarind eliminarea oricarei risipe, el îsi creeaza propriul atelier de dogarit pentru a-si fabrica mai ieftin butoiasele - cu 96 centi bucata în loc de 2,50 dolari.
Singurul timp liber pe care si la permis a fost pentru a celebra casatoria cu Laura Spelman, fiica unui om de afaceri prosper, evlavioasa si econoama ca el.
În primii trei ani, a investit în rafinarii, împreuna cu Clark si cu cei doi frati ai acestuia, 100.000 dolari, beneficiul obtinut fiind de aceiasi importanta. El rascumpara apoi, cu suma de 72.500 dolari, cotele-parti ale lui Clark si creeaza rafinaria Rockefeller si Andrews, lasandu-l pe Clark comisionar la Cleveland.
Andrews se ocupa de partea tehnica, iar John D. preia partea comerciala. Adunând toate creditele posibile, el cumpara actiuni la cursurile cele mai scazute si le revinde la preturi mai mari.
Cu un nou asociat, stralucit om de afaceri, Henry M. Flagler, si el baptist, fiu de misionar, el va regrupa, prin cumparari succesive, rafinarii concurente pentru a simplifica afacerile si pentru a constintui un veritabil monopol, care va deveni Standard Oil.
Actionând în aceiasi maniera, el închiriaza toate vagoanele cisterna disponibile, apoi încheie acorduri secrete privilegiate cu Vanderbilt, patronul companiei de cai ferate New York Central, care prevad o reducere de 25% pentru produsele companiei Standard si în acelasi timp o crestere de 25% pentru produsele concurentilor.
Flagler ofera generalului Devereaux, presedintele Companiei de cai ferate Bord du Lac, filiala a companiei New York Central, un contract prin care acestea se angajeaza sa asigure transportul zilnic a 60 de vagoane de petrol rafinat de la Cleveland la New York, luând asupra sa toate riscurile de incendiu sau accidente. S-au organizat trenuri complete, ceea ce a permis companiei sa reduca durata transportului. În compensatie, deoarece compania câstiga bani multi din aceasta afacere, el obtinea pentru Rockefeller, Andrews si Flagler o reducere a costului transportului de la 2,40 la 1,75 dolari pentru fiecare baril.
Prin aceste procedee discutabile, John D. va ajunge în cinci ani, din 1872 pâna în 1877, sa-si asigure controlul a 95% din piata mondiala a petrolului. Ingeniozitatea suprema a constat în cumpararea majoritatii întreprinderilor concurente, platindu-le jumatate în actiuni ale companiei Standard Oil si jumatate în numerar.
Standard Oil a luat fiinta la 10 ianuarie 1870, cu un capital de un milion de dolari. Flagler i-a redactat statutul, fondatorii fiind John D., Samuel Andrews, Henry Flagler, Stephen V. Harkness, socrul lui Flagler, un om foarte bogat care a sustinut grupul, William Rockefeller, fratele mai mic a lui John, care reprezenta compania la New York.
John D. afirma peste tot ca Standard Oil este un "sindicat de actionari" care rafineaza la un nivel "standard", în realitate el monopolizând treptat atât întreaga productie cât si rafinarea.
Expansiunea companiei Standard Oil va fi permanenta pâna în 1882. Prin intimidare, persuasiune sau forta, John D. si asociatii sai îsi îndeplinesc întotdeauna obiectivele.
Flagler si Rockefeller îsi reperaza prada, o învaluie cu vorbe altruiste si apoi, daca nu le accepta propunerile, schimba tonul si ajung în cele din urma sasi atinga scopul.
Daca recalcitrantul se apara, întreprinderea îi este zdrobita printr-un dumping sistematic. Companiile de cai ferate refuza sa-i transporte petrolul. În câtiva ani, Rockefeller si prietenii sai si-au capatat, în întreaga Pennsylvanie si în Ohio, reputatia de ticalosi înraiti.
Si cu toate acestea, ei gasesc aliati printre aceia care fara s-o declare, îi indiviaza si îi admira. În aprilie 1874, cei doi complici reusesc sa convinga pe patronii de rafinarii W. G. Warden, din Philadelphia, si C. Lockart, din Pittsburgh, sa anexeze sau sa rascumpere companiile concurente din regiunea lor, asa cum au facut ei la Cleveland. Argumentele lor sunt convingatoare: în 1873, Standard Oil a realizat un beneficiu de un milion de dolari si a ridicat capitalul la 2,5 milioane dolari. Acordul se încheie si cei patru formeaza o asociatie secreta pentru a se ajuta reciproc în manevrele pe care le preconizau.
Operatiunea va reusi si, la 10 martie 1875, capitalul companiei va creste la 3,5 milioane dolari.
Companiile de cai ferate devin si ele dependente de acesti clienti deveniti indispensabili, iar John D., pentru orice eventualitate, cumpara în 1877, la pretul de 3.400.000 dolari, bunurile si activul celei mai mari companii de conducte petroliere care putea pretinde sa concureze transportul feroviar. Banii sunt realizati dintr-o taxa speciala de 25 de centi de fiecare galon impusa tuturor exportatorilor de petrol din portul New York.
Acesta reprezenta un nou succes, pentru ca, în 1878, Standard Oil va distribui un divident exeptional de 50% o nimica toata fata de ce se putea obtinea din jefuirea expeditorilor.
Între timp John D. constrângea companiile feroviare, ruinate de concurenta nesabuita dintre ele, sa se alipeasca Societatii Progresului din Sud, un cartel clandestin de mari patroni de rafinarii, carora le vor acorda de-acum inainte rabaturi enorme.
Izbucneste scandalul. Statul dizolva cartelul si impune tarifurile legale pentru transportul petrolier. E prea târziu. În trei luni, Standard Oil a ruinat numerosi producatori si a anexat 22 din cele 25 de rafinarii din Cleveland si un sfert din potentialul american! Compania rafineaza 33 de milioane de tone de petrol din cele 36 milioane cât se pot produce anual în Statele Unite. Ea detinea monopolul distributiei în Europa si Asia.
Se poate spune ca industria petroliera americana s-a nascut gratie vocatiei pentru afaceri a lui Rockefeller ? Istoria pare sa demonstreze ca acesta a luptat împotriva industriei petroliere a tarii sale, pe care a reusit sa o învinga.
În ceea ce priveste societatea Standard Oil, ea aplica metode si principii de organizare foarte stricte: autofinantarea si rationalizarea. În fiecare an, jumatate din beneficii este reinvestita, în 1882 capitalul atingând suma de 70 milioane dolari. Eliminarea concurentilor este însotita de o integrare completa si continua: scaderea pretului de cost prin introducerea unor tehnici noi de rafinare, centralizarea achizitiilor, stocarea petrolului brut extras, transporturi grupate, distributia si exportul.
Datorita procedeelor sale abile si metodelor sale industriale, John D. Rockefeller, în biroul sau modest din New York, strada Broadway, nr.26, poate fi considerat, în 1882, la 43 de ani, stapânul celui mai mare consortiu din lume. El este aparat de o foarte numeroasa echipa de prieteni si aliati politici, prezenti în toate adunarile legislative, în toate partidele, în toate administratiile. O multime de avocati tinuti cu mari cheltuieli este gata sa astupa orice bresa ar aparea.
Compania Standard Oil (New Jersey) a devenit primul trust din lume.
În cautarea lor permanenta de noi piete de desfacere Standard Oil si John D. Rockefeller au avut ideea geniala de a fabrica, pentru China, tara cea mai populata din lume (pe atunci numara 400 milioane de locuitori), 500.000 lampi de petrol, pe care le-au distribuit gratuit, prin agentii lor, sub forma de cadou, tuturor notabilitatilor din aceasta tara. Fiecarei lampi i se adauga o cantitate mica de petrol, tot în mod gratuit. Asa s-a nascut în China nevoia de petrol.
În lunile care au urmat, pretul cu care s-a vândut petrolul în China a compensat fara întarziere costul lampilor si al celor câteva sute de mii de galoane de petrol care fusesera oferite.
Metoda s-a dovedit rentabila încât Standard Oil a mai folosit-o atât în Australia cât si în Africa de Sud sau Argentina. Succesul a fost tot atât de mare.
Dar, în acelasi timp, concurenta internationala lua rapid proportii.
În Statele Unite, Standard Oil (New Jersey) trebuia sa faca fata unei nemultumiri aproape generale.
Patronii de rafinarii se constituisera într-o asociatie, al carei presedinte era John D. Rockefeller, în cadrul careia se convenea cresterea sau scaderea pretului în functie de modul în care se prezenta piata.
Pozitia de lider cu cei 66.000 de salariati, dividendele considerabile acordate actionarilor sai, datorate faptului ca -eroare pshihologica- capitalul teoretic al lui Standard nu crestea în aceeasi masura cu valoarera reala a activelor nete, au determinat acuzatia ca societatea ar urmari sa aspire la monopol.
Din 1904 pâna în 1906, i-au fost intentate 20 de procese cu acuzatia ca atenteaza la libertatea comertului blocând mecanismul pietei; în lipsa concurentei, se spunea, Standard marea preturile, practicând dumpingul în zonele de libera concurenta.
De fapt toate acestea se produceau în mod real, dar din umbra: John D. Rockefeller, pe ascuns, facea sa creasca preturile ici si colo sau sa scada sub pretul de cumparare. Niciodata n-a încercat vreun sentiment de mila.
Cel care în ajuta sa realizeze un profit facând sa scad pretul de cost la Standard se îmbogatea. Pe cel care îl stingherea, însa, îl zdrobea. La începutul acestui secol, Rockefeller era omul cel mai detestat din tara.
Standard n-a putut sa câstige toate procesele si, în noiembrie 1909, tribunalul din Saint Louis a decis eliminarea companiei din statul Texas. La apelul facut de companie, la 15 mai 1911, Curtea Suprema a hotarât dizolvarea si distribuirea actiunilor sale între cele 70 de societati participante.
De fapt, pretedintele Theodore Rosevelt, om tot atât de generos pe cât era de zgârcit era John D. s-a plasat în fruntea adversarilor trustului, hotarârea care s-a luat constituind pentru el o vistorie personala.