REFERAT FILOSOFIE















Padure C. Daniela
Anul I FR
Facultatea de Sociologie-Psihologie


RELIGIA LA INZI

Despre religie se poate scrie adoptand varii puncte de vedere.

Viata spirituala a INDIEI a cunoscut o evolutie in devalmaćie ca o floare de jungla cu copaci sufocati de liane, cu flori uriaće ale caror tulpini nu se mai recunosc in vegetatia fara nume ći fara limite.
Gandirea indica traiećte necurmat intr-un fel de simbioza cu religia, fructificandu-se fara incetare pe temeiul unei nećtirbite reciprocitati. De aici decurge aceea pronuntata unitate de echilibru a preocuparilor spirituale in INDIA, care se separa aća de net de dramatismul interior al preocuparilor spirituale europene.
Simbioza in care gandirea ći trairea religioasa se complac in INDIA inlatura din capul locului ivirea acelor conflicte launtrice ireconciliabile proprii spiritului european. Viata spirituala a INDIEI este mai complicata decat cea a grecilor, caci interesele ei se intrepatrund osmotic, iar ea apare ca fiind staruitor ći necurmat fecundata de gandirea filosofica .
In INDIA, viata religioasa nu mai manifesta aceeaći nestapanita ći ućor iritabila frica de erezie ca viata religioasa din Europa; aici gandirea filosofica se mentine prin gravitate pe cateva linii de mare continuitate.
Omul religios nu are frica de erezie, iar ganditorul filosofic nu e deloc atins de patima singularitatii. Aceasta potrivire a creat un climat optim pentru dezvoltarea spiritualitatii indice. Una din cele mai vechi forme de religiozitate ce ne sunt cunoscute este aceea a omului rig-vedic. Rig-Veda este o colectie de imnuri sau de cantece cu un cuprins mitologic-religios – cel mai vechi document cu privire la viata spirituala a inzilor. Varsta cantecelor e de cel putin trei mii de ani. Aceste texte imnice erau socotite drept sacre, iar cuvintele trebuiau rostite de preoti ca sa dobandesca puterea magica necesara pentru a indupleca vointa zeilor. Puterea magica a cuvantului sacru rostit de preot joaca un deosebit rol in Vede, unde este cunoscuta sub denumirea de Brahman. Inzii vedici credeau intr-o facultate brahmanica ce s-ar moćteni din tata in fiu, ca o aptitudine, numai anumitor familii. In aceasta epoca ca ći mai tarziu inzi credeau intr-o multime de divinitati ca AGNI, zeul focului sau INDRA zeul care a dezrobit vocile de sub stapanirea unor demoni pentru a le darui inzilor ći o multime de alti zei.
In Rig-Veda, INDRA este zeul cel mai popular caruia i-au fost inchinate vreo 250 de imnuri in comparatie cu 10 adresate lui VARUNA ći 35 lui MITRA, VARUNA. El este eroul prin excelenta, modelul exemplar al luptatorilor, adversarul redutabil al populatiilor Daryv ći Dasa.
El este demiurg ći fecundator, personificare a exuberantei vietii, a energiei cosmice ći biologice. Mitul central al lui INDRA relateaza lupta victorioasa a acestuia impotriva VRTRA, balaurul uriać, care inchidea apele in “adancul muntelui”. Intarit de soma pe care o bea, el doboara ćarpele cu temutul sau fulger, ii crapa teasta ći elibereaza apele care se indreapta spre mare. Astfel, in Rig-Veda se spune ca prin Victoria sa, zeul a creat soarele , cerul, ći dimineata. Dupa un alt imn, INDRA, inca de la naćtere a despartit cerul de Pamant; in alt imn, cerul ći pamantul sunt parintii zeilor.
O zeitate ciudata ći deosebit de simptomatica pentru religiozitatea indica este “BRAHMANASPATI” . INDRA, regele zeilor, are un ajutor preotesc de rang divin, o zeitate – preot care este Brahmanspati. Acesta este supremul administrator al puterii magice, adica un prototip divin al preotului. El reprezinta puterea magica personificata ći divinizata ca atare. Figura lui este singulara, nemaiexistand in arealul altor religii o divinitate separata care sa reprezinte puterea magica ce se atribuie preotului.
Pentru omul rig-vedic, stapanul puterii magice este in primul rand preotul. Semnificatia este ca puterea magica brahmanica a fost in chip special divinizata in persoana zeului Brahmanaspati ći introdusa ca atare in panteon. Magia rituala pusa in exercitiu de preot nu face numai legatura oculta intre oameni ći fiintele mitologice, ci dobandećte o demnitate superioara, intrucat apare ea insaći personificata intr-o divinitate prin excelenta preotesca. Preotii nu exista numai pe pamant; un prototip al lor exista ći in lumea zeilor. Intr-o imprejurare plina de dificultati, chiar regele zeilor face apel la Brahmanaspati care-i vine in ajutor cu puterea sa magica. Rezulta de aici ca administratorul nediscutat al puterii magice este numai Brahmanaspati. Preotul cunoaćte formula magica, rostirea corecta care face minuni ći poseda o speciala corespondenta cu puterea magica in virtutea unui dar moćtenit cu aptitudine biologica.
Etapa acesta a religiozitatii indice este importanta – totući este numai o etapa. Ulterior acestei etape pur mitologice a religiozitati indice ia urmat alta etapa – “brahmana”. In acesta etapa preotul ići consolideaza primatul social ći ridica in cele din urma pretentia de a fi respectat ca “om – zeu”. Cuvantul “brahmana” desemneaza acum insući principiul divin din care deriva lumea cu toate fapturile. Puterea rugaciuni, a jertfei – depaćećte puterea zeilor, magia insemna un spor un dar chiar ći pentru puterea zeilor.
Unele texte brahmana tin sa ne informeze ca marele zeu Prajapati, intentionand sa creeze lumea, procedeaza preliminar la aducerea unor jertfe pentru reućita deplina a intreprinderii. Toate eceste exemple ne indica de fapt tot atatea momente prin care s-a pregatit prefacerea puterii magice ( brahman ) in principiul divin suprem.
Intre epoca rigvedica ći epoca textelor brahmana se afirma o religiozitate in care sentimentul magicului apare foarte inaltat in chip mitologic.
Un cunoscut teoretician al vietii religioase a pledat in favoarea tezei ca nucleul vietii religioase este acelaći cu sentimentul irational al sacrului.
Indologii impart istoria cea mai veche a spiritului indic in 3 epoci distincte: - epoca rig-vedica, epoca brahmana, epoca Upanićadelor. In toata desfaćurarea gandirii religioase mitologice ći metafizice a inzilor, se remarca o tendinta de a depaći diversitatea faptelor ći de a ancora intr-o unitate ascunsa de natura metafizica.
Adevarul metafizic avea pentru mentalitatea indica o semnificatie de unitate difuza ce intrecea orice forma particulara. Directia in care se cauta aća zisele “adevaruri metafizice” este dictata de inclinarile abisale ale spiritului in primul rand unor tendinte de stil sau unor structuri inconćtiente ale spiriturilor. Una dintre aceste tendinte stilistice este nazuinta spre elementar. Mentaliatea indica incearca sa talmaceasca ascunsul fenomenelor imprumutandu-i o infatićare elementara, stihiala. Ex: Indra este un zeu al furtunii ći al razboiului, el este privit ca un uriać care depaćećte toate tiparele lumii.
Aplecarea spre elementar este unul din principalele motive pentru care in mitologia indica devin centrati nićte zei cum sunt acela al furtunii, al razboiului, al focului, al puterii magice, zei care au darul de a reprezenta ceva elementar ći care desfid orice infatićare fixa.
Tendinta spre elementar, de natura prin excelenta stilistica, apartine inconćtientului colectiv , regional sau etnic ca o functie adanca ce–ći imprima pecetea sa plasmuirilor spirituale. Tendinta spre elementar se accentueaza de-a lungul celor trei epoci.
Continuitatea spiritualitatii indice nu e facuta din atare motive. Nici un singur motiv mitologic mai esential nu persista nici in cele 3 epoci nici in perioda marilor sisteme. Astfel – ideea reincarnarii ( SAMSARA ) trece prin toate peripetiile timpurilor dar este absenta in varsta rig-vedica; puterea magica Brahman, se schimba, se substilizeaza, devine central ći apoi indura grave diminuari. Acest lucru denota astfel ca orice incercare de a face o legatura intre diversele perioade ale spiritualitatii indice este dinainte condamnata. Dar continuitatea se realizeaza prin unele tendinte stilistice ale spiritului indic.
Epoca UPANIĆADELOR sau a textelor care vor alcatui mai tarziu baza tuturor sistemelor filosofice ale Indiei se rezuma lapidar in cuvintele “ tat tvam asi” ( acesta ećti tu ). Acesta exprima identitatea individului cu principiul divin. Principiul divin este in fiecare ins, sufletul individual este identic cu sufletul lumii. ATMAN ( sinele ) este pus in ecuatie cu Brahman, care inseamna Dumnezeu . Religiozitatea in epoca UPANIĆADELOR ia o infatićare tot mai filosofica fara a-ći pierde caracterul de traire. Religia nu mai este intemeiata ca mai inainte pe sentimental unui raport intre om ći o alta fiinta exterioara lui, ci pe raportul om-principiu divin ce palpita ći in fiinta umana. “Omul se socotećte capabil de a exista fie ca individ izolat in sine ći pentru sine, fie ca “EU” adanc identic in esenta cu principiul divin. Este convins ca el poate trece de la trairea in lumea concreta a formelor sensibile ći materiale la trairea in virtutea eului individual identic cu eul universal.
Ideea reincarnarii sufletului la inzi ( samsara ) reprezinta un element mai statornic decat chiar ideea divinitatii. Reincarnarea sufletului omenesc are loc fie intr-o fiinta superioara, fie intr-o fiinta inferioara, iar felul reincarnarii pare determinat de felul faptelor savarćite de cineva in viata. Sufletul omului savarćind fapte rele, devine prin aceasta rau, ći savarćind fapte bune el devine chiar prin acestea bun. Avem aici de a face cu o inversare a credintelor curente ca omul face fapte bune fiindca este bun in substanta sa, sau fapte rele fiindca ar fi rau in substanta sa .
Ideea upanićadica atribuie faptelor o influenta magica asupra substantelor sufletećti. Sufletul oamenilor s-ar face asemenea faptelor pe care le savarćesc. Sufletul astfel transformat se va reincarna intr-o fiinta superioara sau inferioara potrivit gradului sau de desavarćire.
Dupa conceptia indica, reincarnarea nu este cel mai inalt bun de dobandit, supremul bun constand in prevenirea reincarnarii. Reintruparii este preferata revasarea sufletului in Brahman. Incetarea reincarnarii apare ca un ideal, iar acest lucru nu poate fi obtinut prin fapte bune ci prin cunoaćterea identitatii dintre om ći Dumnezeu. In toate doctrinele spirituale ale Indiei “mantuirea” are semnificatia unei emancipari a omului de sub dominatia legii reincarnarii omului. Aceasta se dobandećte prin “ adevarata cunoaćtere”. Este un punct central in toate doctrinele Indiei ći al tuturor convergentelor ći divergentelor de pareri.
In filosofia indica, termenul de cunoaćtere nu se marginećte la designarea unor orientari ći preocupari exclusiv teoretice. Cunoaćterea este identica cu un proces de lamurire existentiala a omului, ca un proces de purificare a spiritului. Actul de cunoaćtere se infatićeaza drept rezultat al unei incete ći progresive lamuriri substantiale ale sufletului. In cadrul acestor preocupari se pune intrebarea daca doctrina cuprinsa in upanićade ći consecintele ei pot fi luate in considerare ca fenomen religios, daca in prima linie se afla cunoaćterea. Cunoaćterii i se atribuie functia de a realiza “mantuirea”, de a realiza o stare religioasa, caci mantuirea consta in indeplinirea conćtienta a identitatii dintre om ći Dumnezeu. Scopul cunoaćterii este crearea starii religioase care pentru spiritul upanićadic este egal cu insaći mantuirea omului.
Religiozitatea nu este in upanićade un simplu epifenomen al filosofiei ea aparand ca un fapt central, iar cunoaćterea este mijlocul cel mai important prin care se realizeaza fenomenul religios. In upanićade se regasećte vatra tuturor ideilor carora s-au configurat sistemele de gandire ći doctrinele religioase ale Indiei. Ne oprim aici asupra budismului deoarece reprezinta un fenomen religios paradoxal: - este lipsit de ideea divinitatii.
Buddha ( 480 i chr ) este cunoscut alaturi de Moise, Iisus, Mohamed ca unul din cei cativa mari intemeietori ai religiei. Legenda biografica ii atribuie o origine dintr-o nobila ći bogata familie de la poalele Himalaiei. In cautarea mantuirii el parasećte luxul casei parintećti, familia, patria pentru ca sa purceada in lume ca cerćetor, a carui idee conducatoare este reprezentata de conceptual conform caruia: “ existenta terestra a omului este partaća durerii ”. Este data totući, dupa invatatura lui Buddha, posibilitatea evadarii din suferinta, a unei mantuiri din robia durerii.
Budismul este o doctrina a salvarii ca toate doctrinele indice. Budismul vrea sa fie in primul rand o metoda de eliberare din robia durerii o metoda pe care oricine ći-o poate insući pana la desavarćita izbanda. Pentru Buddha existenta umana in lumea simturilor este o existenta realmente ći intru totul patrunsa de durere – o nonvalenta.
Buddha nu credea in existenta lui Brahman – Dumnezeu. Aprecierea ca existenta omului in lume este intru totul ći intru toate “ durere ” nu apare deloc ca o apreciere metafizica ci vrea sa fie o prima ći fundamentala constatare a unui fapt ca atare ce nu poate fi prin nimic atenuat. Pornind de la datele imediate ale simturilor ći de la o analiza critica a conceptului de substanta acesta tagaduiećte existenta unui Brahman etern, invariabil, banuit a fi dincolo de forma. Dupa parerea lui exista numai “ devenire”, “ prefacere”, “ trecere”.
Buddha neaga orice substanta perenica, orice existenta neschimbatoare care ar sta in dosul necurmatei prefaceri de care luam act prin simturi. El a mers atat de departe incat nu s-a sfiit sa se indoiasca chiar de existenta lui Dumnezeu. Ofensiva aceasta distructiva s-a oprit in fata unui singur bun spiritual, in fata mitului reincarnarii. Pe acesta Buddha a crezut ca poate sa il incorporeze doctrinei sale, dar ći acestui mit el ii da o interpretare cu teza sa despre “ devenire ” ca unica realitate accesibila simturilor ći cu teza sa cu privire la inexistenta substantei. Buddha sustine ca din viata noastra data se produc alte vieti care par o reintrupare a unui pretins suflet, ce ar ramane acelaći. Intre aceste vieti exista numai o legatura cauzala dar nu ći o identitate substantiala.
Insa scopul suprem al vietii, dupa Buddha, ar ramane nimicirea setei de viata ći prevenirea astfel a oricarei reincarnari deoarece viata este durere. Cand omul ići anuleaza setea de viata pe calea cunoaćterii el se inalta la starea de desavarćire numita NIRVANA ći va inceta de a se mai reincarna. Nirvana este ultimul cuvant al budismului, cum Brahman este ultimul cuvant al upanićadelor. Nimicul, golul, au in doctrina budista o functie religioasa care tine loc de Brahman, de marele tot. “ Nimicul “ nu este un simplu concept abstract pur speculativ, el se substituie unui obiect religios. Nimicul sau nefiinta este dupa copnceptia budista supremul bun spre care putem nazui in masura in care bunul suprem fusese mai inainte Brahman-Dumnezeu. Nirvana este experienta launtrica a golului metafizic, dar golul are aureola unui obiect dorit in chip religios. Nirvana este nimicul cu sacru nimb. “ Nimicul “ ca loc metafizic din care este evacuat dumnezeu-brahman, ići pastreaza in budism prestigiul ći aroma divina. “ Nefiinta este in budism nimicul ce tine loc de tot ”. Nimicul sustine totul divin golit de orice continut.
Scopul religiozitatii mistice este realizarea unei stari de uniune, de contopire sufleteasca a omului cu principiul suprem care poate fi Brahman, Dumnezeul impersonal sau golul metafizic sau nefiinta ca in budism.
Misticii prezinta in general starea mistica drept un ideal religios incomparabil ći de nedepaćit. Pentru mistica indica exista cateva tehnici speciale de ajungere la starea de pretinsa contopire a spiritului cu obiectul mistic. Tehnica a fost dezvoltata in practicile yoghine. Yoga este un sistem filosofic care dezbate practica extatica. Yoga ne-a descoperit suspendarea functiilor substantei ganditoare la abstinenta, curatenia spirituala la asceza, la retragerea simturilor de la obiecte, la fixarea, meditatia ći cufundarea in supremul adevar. Exercitiile yoghine sunt in stare sa produca cele mai profunde schimbari in sufletul omenesc. Finalitatea lor este crearea starilor de extaz, de cufundare in obiect, de contopire cu pretinsul adevar.
Starea mistica, produsul tehnicii yoghine, este o stare precipitat obtinuta psihic – spiritual. Inzii au ajuns la acest fel de misticism fiindca inteleg starea mistica ca o stare permanenta, ca adevarata stare legitima a omului fata de care viata nu este decat degradare, pervertire, nonvaloare, grava iluzionare. Inzii aspira la starea mistica ca la un moment de maxima permanenta. Permanenta virtuala a starii mistice pe temeiul unei legitimitati metafizice ći retragerea totala din orizontul lumii date sunt particularitati esentiale ale misticii pe care nu le-am putea intelege fara de aspectele ći tendintele stilistice inerente spiritului indic.


Bibliografia:
Blaga, Lucian – Gandire magica ći religie – Trilogia valorilor II – Editura Humanitas, Bucurećti 1996
Mircea Eliade, - Istoria credintelor ći a ideilor religioase- Editura Univers Enciclopedic, Bucurećti, 2000