|
Stadiile dezvoltarii psihice
Cel care este considerat ca psihologul cel mai centrat pe psihologia vârstelor (mai ales cele adulte) este Carl Gustav Jung. Sugereaza idee unei dezvoltari continue în care viata sociala si institutiile, religia si miturile ocupa un loc de seama. El a sesizat faptul ca în jurul vârstei de 40 ani are loc un evident proces de individuatie.
O interesanta descriere a ciclurilor umane a efectuat-o E. Erikson. El considera ca dupa stadiile freudiene de dezvoltare (oral, anal, falic si genital) exista stadiile psihosociale ale dezvoltarii eului. A emis ideea existentei unor componente duale (pozitive si negative) aflate în opozitie în fiecare din cele 8 stadii sau cicluri ale vietii.
Primul an de viata (stadiul oral) – încredere versus neîncredere (dependenta copilului de calitatea îngrijirii paterne).
Stadiul 1 – 3 ani – autonomia si emanciparea versus simtul rusinii si al îndoielii.
Stadiul 4 – 5 ani – constituirea initiativei versus vinovatia. În cazul în care initiativa nu este îngradita, ea devine caracteristica psihica.
Stadiul 6 – 11 ani – sârguinta versus inferiorizarea.
Stadiul 12 – 18 ani – constientizarea identitatii eului versus confuzia rolurilor.
Vârsta mijlocie – intimitate versus izolare.
Vârsta adulta mijlocie – altruism versus egocentrism.
Anii bâtrânetii – realizare versus disperare.
Ciclurile si stadiile dezvoltarii psihice
Pregnanta a 3 mari cicluri ale vietii:
Ciclul de crestere si dezvoltare – primii 20 de ani de viata. Substadii: copilaria (aproximativ 10 ani) si perioada adolescentei (pubertatea, adolescenta de la 10 la 20 ani). Exista adolescenta prelungita (20 –24 ani).
Etapa sau ciclul adult ce prelungeste dezvoltarea psihologica a omului, se extinde pâna la 65 ani. Cuprinde: tineretea (25 – 35 ani), vârsta adulta precoce (35 – 44 ani), vârsta adulta mijlocie (45 – 55 ani), vârsta adulta tardiva (55 – 65 ani).
Ciclul al treilea sau etapele vârstelor de regresie ce se extind de la 65 ani pâna la moarte. Perioade: de trecere (65 – 70 ani), prima batrânete (70 – 80 ani), a doua batrânete (80 – 90 ani), marea batrânete – peste 90 ani.
Debutul vietii
Înca înainte de nastere, fiinta umana parcurge un lung proces de crestere, formare, aceasta influentând dezvoltarea ulterioara a sa. Perioada intrauterina - cea mai intensa crestere si dezvoltare a fiintei umane.
Flagelul spermatozoidului, patrunzând în peretii ovulului, se elibereaza aproape instantaneu 23 de cromozomi constituind zestrea ereditara masculina. În acelasi timp, nucleul ovulului emite tot 23 de particule cromozomi – zestrea ereditara feminina. Cei 23 de cromozomi de la tata cu cei 23 cromozomi de la mama formeaza materialul genetic care are 46 cromozomi si este unic pentru fiecare individ. Exista o infinitate de combinatii posibile între 2 posibili parinti. Procesul de fertilizare poarta numele de misotis. Cromozomii sunt formati din gene. Genele sunt particule complexe continând codul genetic. Genele au aranjamente specifice lineare în cromozomi si contin ADN si ARN.
Oul începe sa se divida în progresie geometrica la trei ore din momentul în care a avut loc fecundatia. Creste în volum si avanseaza spre uter, se hraneste 2-3 zile din rezervele proprii pe care le epuizeaza când ajunge in cavitatea uterina.
Se fixeaza în uter prin intermediul unor radacini embrionare ce se implanteaza în celulele uterului, luând contact cu vasele sangvine din uter.
Embrionul se dezvolta foarte repede – volumul lui creste de 8000 ori, iar diametrul de 20 de ori.
Faza germinala (0-3 luni) – crestere masiva a masei celulare prin producerea a doua tipuri de celule: germinale si celule exterioare (de protectie). Se formeaza sistemul nervos, la 3 saptamâni se formeaza maduva spinarii.
Perioada fetala timpurie (3-6 luni) – se realizeaza diferentierea celor trei straturi: ectoderm > celulele pielii, sistemul glandular, unghiile, parul, organele senzoriale si sistemul nervos; mezoderm > sistemul circulator si excretor, muschi, straturi interne profunde ale pielii; endoderm > mare parte dintre organele interne. Are loc dezvoltarea sistemului osos, a tesuturilor, a sistemului nervos, se formeaza sexul si coardele vocale. Are loc o încetinire a cresterii explozive dupa 5 luni.
Faza fetala tardiva (6-9 luni) – fatul creste în marime, i se dezvolta motilitatea ,organele de simt.
- 6 luni – se diferentiaza amprentele digitale, se formeaza pleoapele, glandele sebacee, sudoripare. Are loc o încetinire a cresterii explozive dupa 5 luni.
Multi copii nascuti înainte de termen supravietuiesc deoarece au hormoni proprii de crestere ( STH, etc), chimism intern al circulatiei sangvine, finctii de adaptare.
Miscari ce se pot surprinde în viata intrauterina: agitatie motorie difuza – 9 saptamâni, bataile cordului – 10 saptamâni, miscari respiratorii – 12 saptamâni, miscari pozitionale slabe, închide mâinile - 12-14 saptamâni, miscari ale tractului digestiv – 16 saptamâni, misca picioarele, pleoapele – 16-20 saptamâni, tipete slabe la 24 saptamâni.
Nasterea
La specia umana nasterea are loc, la ~ 267-280 de zile de la data fecundarii
Exista 4 etape ale nasterii:
dilatarea canalului cu angajarea capului fetusului în canalul dilatat;
expulzarea fatului;
expulzarea placentei si a membranelor;
contractari si expulzari ulterioare nasterii.
La primipare etapa dilatarii canalului cu angajarea capului fetusului în canalul dilatat poate dura 12-20 ore, a doua etapa cca. 1-2 ore si ultima 1 ora. La multipare este de regula mai dureroasa etapa expulzarii fatului si urmatoarele desi de cele mai multe ori nasterea este mai scurta.
Nasterea este traita în mod subiectiv si relativ obiectiv ca un adevarat soc, atât pentru mama, cât si pentru copil. Pentru copil, nasterea este în mod cert o schimbare radicala a conditiilor de existenta. Mama traieste socul sub forma depresiei postnatale.
Prima reactie la copil dupa nastere este tipatul (Freud îl considera o expresie a traumatismului primar uman, eveniment ce marcheaza existenta umana).
Primul an de viata
Înfatisarea generala a nou-nascutului normal este specifica. Întregul corp este pliabil si are tendinta naturala de a sta pliat (pozitie embrionara).
Capul este mare si dispune de 6 fontanele. Membrele sunt relativ scurte, pielea este rosiatica si usor tumefiata. Sistemul nervos este imperfect, prezentând programe reduse.
Primele 3-5 zile – scadere fiziologica din greutatea initiala cu 150-300 grame.
Dupa 4-5 zile – scaderea greutatii se opreste, apoi începe recuperarea greutatii pierdute.
Organismul dispune la nastere de o capacitate senzoriala generala relativ bine dezvoltata, dar de o capacitate de reactii intentionale si coordonate aproape nule.
Somnul nou - nascutului este polimorf si la cei mai multi copii se extinde pe 4/5 din 24 ore, deoarece apare fenomenul de epuizare rapida si intensa energetica. Raportul dintre orele de somn si cele de veghe se va modifica treptat.
1 an - copilul va avea nevoie pentru recuperare de 15-16 ore de somn zilnic, desi activitatea sa din orele de veghe va fi mult mai densa si consumurile mai intense.
Aceste momente de veghe vor deveni calme, active, spre deosebire de caracterul lor agitat din primele zile.
Pentru a se controla greutatea pe care copilul trebuie sa o aiba între 1-6 luni, se înmulteste numarul lunilor cu 600 si la cifra obtinuta se adauga greutatea de la nastere.
Cresterea în greutate între 7-12 luni se calculeaza înmultind numarul de luni ale copilului cu 500, plus greutatea de la nastere.
Controlul cresterii în înaltime se face înmultind numarul de luni cu cu 2,5 si se adauga înaltimea de la nastere (pâna la 6 luni). Între 7 si 12 luni, calculul se efectueaza înmultind numarul lunilor copilului cu 2 , la care se adauga valoarea înaltimii de la nastere.
Cresterea este foarte intensa dupa nastere.
Perimetrul cranian este de aproximativ 34,5 cm la nastere; la un an de circa 45cm; la 3 ani, de 47 cm.
Cresterea creierului se exprima prin marirea perimetrului cranian cu 12 cm în primul an, cu 2 cm în al doilea an. La 1 an, volumul creierului este de 3/5 fata de creierul adult, iar la 2 ani, de 4/5 fata de acesta.
Perimetrul toracic este de 32 cm la nastere, deci mai redus decât cel cranian, apoi creste la 45 cm la 1 an si îl egaleaza pe cel cranian. Perimetrul toracic îl întrece pe cel cranian cu 1-2 cm. Se considera ca în copilarie aceasta distantare între cele doua masuri creste cu câte un cm. pe an.
Trebuintele de alimentare, somn, apa sunt ciclice. Trebuintele de aparare, orientare, investigare sunt permanente.
Între 10 si 12 luni apar aspecte legate de dentitie. Întâi se contureaza incisivii laterali, iar între un an si 18 luni încep sa creasca primii 4 molari. Între 16-28 luni apar caninii.
Trebuintele de aparare (supravietuire) devin active si încep sa se exprime prin miscare si tipat în cazuri de disconfort si prin somn în caz de oboseala. Trebuinta de miscare se intentionalizeaza primar, fiind legata de explorari ale mediului. Se constituie si trebuinte psihologice, cum ar fi aceea de a forta prezenta adultilor si relationarea cu acestia.
Trebuinta de hrana si apa, aer, temperatura echilibrata, somn, vocalizare, comunicare si relationare sunt cele mai importante si implicate în crestere si dezvoltare. Ele se vor socializa treptat.
Somnul - Aproximativ 80% din timp, copilul doarme pâna la un an, cu o descrestere în ultimul trimestru spre 50%. Se modifica pe acest interval ritmul si calitatea somnului.
Trebuinta de eliminare - este reflexa la copilul mic. La 8 saptamâni, copilul are cca 2 scaune pe zi si unul dupa ce începe sa mearga; dificil este controlul mictiunii.
Foamea si setea - în ontogeneza timpurie, foamea provoaca o stare generala de agitatie si tensiune. Aceste trebuinte sunt implicate în învatarea si comunicarea timpurie. În primele 10-12 zile, sunt necesare cam 6-8 alimentari în 24 ore. Dupa 4 saptamâni, acestea se pot reduce la 5-6.
Trebuinta de afectiune se realizeaza prin intermediul structurii relatiilor si regulilor incluse în structura familiei >“foamea” de prezenta adultului. Primul an de viata este si perioada de câstig a bazelor independentei prin 3 serii de conduite achizitionate în experienta ontogenetica timpurie. Acestea sunt: apucarea si mânuirea elementara a obiectelor, mersul si rostirea primelor cuvinte.
Perioada primelor 30 zile se divide în:
o perioada scurta (7-10 zile) > este critica si dificila ca adaptare;
o perioada mai lunga > marcheaza organizarea ritmurilor circadiene si a unui echilibru primar functional biologic.
1 luna la 3 luni > se formeaza reflexe conditionate simple si catenare, se dezvolta orientarea vizuala si auditiva, se manifesta gânguritul ecolalic si vocalizari.
de la 3 la 6 luni > formarea perceptiei la 3 luni, apoi curiozitatea, crearea unui spatiu proximal (30-50 cm) acoperit de câmpul atentiei auditive vizuala, tactila.
Emotionalitatea se încarca de afectiuni, de dependenta, gelozie, antipatie, simpatie, cu mimici corespunzatoare = forme de comunicare nonverbala.
Între 6 si 9 luni sunt caracteristice deplasarea prin târâre, mers în 4 labe sau cu scaunelul tras. Apar manifestari de inteligenta adaptativa practica. Imitatia este activa, afectiunea se complica, copilul manifesta însusiri de sesizare a dispozitiei mamei (empatice), încearca sa capteze atentia si bunavointa, rosteste cuvinte scurte bisilabice cu rol de propozitie (holofraze), gesturi cu functii de comunicare (salut, cere mâncare). Traieste empatic dispozitiile mamei.
De la 9 la 12 luni, copilul se ridica si merge pe lânga obiecte sau de mâna, se joaca mimând jucariile. Întelegând interdictia, mustrarea, apelul, rugamintea, spune câteva cuvinte.
În ontogeneza timpurie sunt mai pregnante functiile primare biologice atât ale senzorialitatii de contact (miros, gust) apoi tact, cât si aceleia de distanta (vaz, auz).
Perceptia se structureaza sub forma a doua modele înrudite: un model perceptiv contemplativ – prezent la doua luni – si un model perceptiv ce are o consecinta actionala si se constituie la 3 luni. Dupa 4 luni, perceptia devine forma de baza a informatiei senzoriale, iar apucarea obiectelor suportul ei principal.
Aspectele fundamentale ale perceptiei vizuale (forma, adâncimea si perspectiva) se formeaza treptat în primii ani. Pâna la 10 saptamâni copilul priveste nepreferential un cerc (doua dimensiuni) si o sfera. Dupa 3 luni vocalizeaza, apoi gângureste spre persoana concreta, niciodata spre fotografia ei.
Inteligenta. Se manifesta “conduita suportului” la 9 luni. Aceasta apare în situatiile în care, daca se flutura o batista deasupra fetei copilului, dupa ce el încearca de câteva ori sa o prinda, se opreste si apuca mâna care misca batista. “Conduita sforii”, descrisa ca activa la 11 luni si 7 zile, consta in ridicarea jucariei tragând de sfoara pe mânerul unui fotoliu, dupa încercari de a ajunge la jucarie prin aplecare. “Conduita baston” pune în evidenta faptul ca spre sfârsitul primului an de viata copilul rezolva situatii-problema, manifestând o inteligenta practica, inventie si flexibilitate. Copilul de 12 luni exprima conduite prin care dovedeste intentionalitati complexe, îsi pune caciulita ca sa indice ca vrea sa iasa la plimbare etc.
În ce priveste emotiile, copiii sub 3 luni le au sub forme de disconfort fizic convertit în psihic (de foame, în special).
Dintre expresiile cele mai complex dezvoltate sunt cele de echilibru implicat în câstigarea pozitiei verticale si a primilor pasi.
Exista o componenta psihologica importanta a mersului si a miscarilor în genere. În contextul acestei componente actioneaza perechea bipolara emotionala de intentii (ca dorinta de a merge si teama de cadere ce poate ajunge anxietate).
Comunicarea adaptativ-afectiva. Comunicarea se realizeaza prin vorbire si prin reactii nonverbale (CNV) în care se includ gestica, mimica, postura si paralimbajul. La 3-4 saptamâni se manifesta zâmbetul ca expresie a CNV. La 2 luni se contureaza destule momente în care copilul îsi întrerupe suptul pentru a zâmbi, ca raspuns la discursul afectiv al mamei. La 2,5 luni, vocea mamei va produce mai putine zâmbete din partea copilului, dar sunt mai frecvente reactii de vocalizare sau gângurit ca un fel de schema de comunicare. La 3-4 luni, zâmbetul devine mai mult reactie la contactul vizual, la surâsul mamei.
Dupa 4-5 luni, copilul decodifica numeroase aspecte din mimica adultului. Pe locul al doilea în contextul CNV se afla gestica mâinilor. La copilul mic, gestica mâinilor este mai densa dupa 6-7 luni în intentii afective, refuz, situatii ceremoniale învatate pentru ocazii de contact social (salut).
Comunicarea verbala
Gânguritul = materia prima a vorbirii, cuprinzând întâi vocale neclare, apoi acestea devin clare.
4 luni > se produc articulari de vocale cu consoane si diferentiere a consoanelor.
5 luni > începe procesul de lalatiune ca faza superioara a gânguritului.
Lalatiunea = expresie articulata. Consta dintr-o intensa emisie repetata de silabe.
Sfârsitul lunii a 10-a > atentia copilului este evident îndreptata spre cuvinte.
La 11-12 luni > copilul face rapid progrese de întelegere a vorbirii adresate si foloseste mai circumcis holofrazele.
Fata de adulti si de copiii mai mari gradul de sociabilitate este evident. Fata de copiii mai mici sociabilitatea este redusa.
În primul an de viata exista o organizare complexa atitudinala de ordin primar a afectelor ce apare în adaptarea si reactiile copilului la viata reala.
Freud e de parere ca ele se constituie ca structuri relativ complexe situationale (efecte psihice nedirijate de constiinta si reglate inconstient printr-o entitate numita imago).
În galeria primelor complexe ontogenetice se manifesta complexul sevrajului - fixeaza relatia si situatia de dependenta a alaptarii si este legat de imagoul matern.
Sevrajul se fundamenteaza pe emotiile arhaice si stabile ce unesc copilul cu mama sa si se constituie în primele luni, persistând mai intens sau mai slab în toate conduitele de dependenta ca un fel de cerinta continua de “lactatie”.
Tot în ontogeneza timpurie se constituie complexul de intruziune care se manifesta în variantele de gelozie.
De la 2 luni la 2 ani, copilul se confrunta cu cuplul si cu grupul fratreriei în atasamentul dintre el si mama.
Complexul exprima implicatia introducerii unui al
treilea personaj într-o relatie afectiva duala intensa. Acest complex are un rol important în identificarea si intuirea fortei lui alter si a lui ego. Pentru acesta din urma, are loc la 7 luni “gasirea în oglinda”, moment de trecere spre un nivel de inteligenta instrumentala, dar si de constituire a structurii narcisiste a sinelui.
Separatia de mama pe o perioada mai mare de o luna, la 7 luni, duce la o adevarata depresie.
Plânsul copiilor sanatosi are o evolutie specifica. Astfel, în primele luni, majoritatea copiilor plâng fara lacrimi, cu tipete concomitente. Între 3-6 luni, plânsul este însotit de miscari si agitatie. Dupa 6 luni copiii plâng fara sa se agite.
Prima copilarie
Aceasta reprezinta etapa constituirii primare coerente, a trairii experientei de viata curenta. Copilul începe sa fie integrat în interrelatiile grupului familial si a celor ce frecventeaza familia. Începe sa sesizeze regulile, interdictiile, orarul si stilul de viata al familiei, traind conflicte si stari de confort psihic sau de euforie conditionate de cele din jurul sau.
Experienta de viata devine impregnata de învatarea comunicarii verbale. La începutul acestei perioade, vorbirea copilului este restrânsa, inconsistenta si încarcata de mari dificultati de pronuntie. La 3 ani copilul vorbeste relativ fluent.
Copilul este angajat în perioada anteprescolara în cautarea de mijloace de a îsi consolida autonomia prin perfectionarea deplasarii si a deprinderilor de mânuire de obiecte.
Înca de la nastere a existat o amprenta evidenta a individualitatii biologice. În timpul primului an, copilul a traversat un important impact biologic si un evident soc social. Treptat însa a început sa acumuleze o experienta vasta si complicata prin repetari auditive, prin facila raportare la obiecte si situatii noi.
Procesul de adaptare are loc în cercuri concentrice, dintre care cel de la 1 la 3 ani este cel mai important, prin umanizarea ampla a trebuintelor, intentiilor, atitudinilor si a conduitelor de baza. Unii autori sunt de parere ca pâna la 3 ani, omul achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata.
12-18 luni – caracteristica este consolidarea mersului si o mai buna percepere a mediului înconjurator. La 15 luni devine deosebit de nestatornic si instabil.
18-28 luni – perioada se caracterizeaza printr-o accentuata dezvoltare a comunicarii verbale si folosirea de solutii noi în diferite situatii de viata. Spre sfârsitul etapei, copilul redevine nervos.
Dupa 2 ani jumatate se dezvolta o mai larga conciliere cu adultii , un echilibru usor meditativ. Copilul este preocupat de aspectele evaluative ale actiunilor si demersurilor sale, devine sensibil fata de cei din jur, se antreneaza în jocuri, uneori cu un partener.
Între 1 si 3 ani, ritmul cresterii este înca foarte intens si multilateral, cu o usoara încetinire spre limita superioara a etapei.
Pâna la 3 ani, perimetrul toracic întrece pe cel cranian cu aproximativ 2 cm. Capul, cam de 1/3 din statura copilului la 1 an, ajunge la Ľ (parte din corp) la 3 ani. La 2 ani proportia devine de 1/5 (abia la 8 ani raportul va deveni de 1/6). Pâna la 3 ani se completeaza treptat dentitia provizorie (la 1 an copilul poseda 8 incisivi).
Cresterea ponderala însumeaza 4,5 kg pe întreaga perioada. Între 1 si 3 ani continua dezvoltarea corpului celular al neuronilor, pigmentatia lor, ramificatiile dendritice si sinapsele se înmultesc, continua procesul de nuclearizare. La 3 ani, creierul devine asemanator cu cel adult în ceea ce priveste reliefurile sale exprimate în circumvolutiuni si scizuri.
La 18 luni poate duce la gura lingura cu supa (varsând o parte din continutul ei). Începe sa mestece alimentele, la 20-22 luni masticatia este curenta. La 30 de luni tine cana cu ambele mâini si bea. La 3 ani poate mânca cu furculita bucatele de alimente. La 2-3 ani controlul sfincterian este evident. La 17 luni copilul imita si astfel îsi însuseste o vasta experienta.
Cerinta subiectiva a comunicarii este constituita la 16 luni. Între 18 si 24 luni are loc formarea vorbirii în propozitii, iar între 48 si 60 luni are loc organizarea sintaxei. Dupa 1 an, copilul construieste propozitii simple de 2, apoi de 3 cuvinte. El începe sa foloseasca propriul nume in referintele despre sine, dupa modelul luat de-a gata de la ceilalti (vorbeste despre sine la persoana a treia o perioada de 2-3 luni).
La 2 ani se manifesta faza de acuta insistenta la întrebarea “ce este asta ?”. Se considera acest moment ca un fel de “mare identificare” a lumii obiectuale. Dorinta de comunicare devine intensa.
La 2 ani persista înca planul mental, caracterul autist si animist al gândirii copilului si o dificultate structurala de a sesiza diferentele dintre interdependenta, cauzalitate, determinismul fenomenelor etc. la 3 ani atentia se deplaseaza usor spre relatiile dintre fenomene si obiecte, activeaza curiozitatea copilului si încarca mijloacele de investigatie cu strategii noi (interogatia “de ce?”), schemele mentale sunt înca relativ rigide. O forma a curiozitatii la 3 ani este legata de atractia interdictiei.
Desi dupa vârsta de 1 an dispozitia generala a copilului este din ce în ce mai buna, planul afectiv este instabil si arzator, copilul se supune legii celei mai mari tentatii.
La 18 luni, rezonanta afectiva creste, copilul este mai impresionabil si intuieste dispozitia mamei, reactioneaza la o melodie trista.
La 1 an si jumatate, atasamentul fata de mama sau de persoana care o înlocuieste devine acaparant. Se manifesta gelozia.
Timiditatea fata de persoanele straine, simpatia antipatia încep sa fie nuantate.
Spre 2 ani, tatal este admirat si devine favoritul copilului.
Dupa 2 ani, copilul devine impulsiv si neîntelegator, instabil din nou.
La 2 ani jumatate, cucerirea propriei identitati se realizeaza prin opozitie cu ceilalti.
În copilaria timpurie exista doua feluri de anxietate: cea fata de persoane si situatii straine si cea de separatie. Treptat se constituie si anxietatea morala ca teama de pedeapsa si traire a sentimentului de vinovatie.
A doua copilarie
Perioada prescolara
Presiunea structurilor sociale culturale, absorbtia copilului în institutiile prescolare solicita toate posibilitatile lui de adaptare, deci contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin mai active.
Perioada prescolara mica (3-4 ani) se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a aptitudinilor marunte implicate în satisfacerea de placerii de explorare a mediului. Spre 4 ani, copilul devine mai puternic, dar si mai neîndemânatic. Miscarile sale devin mai brutale.
Perioada prescolara mijlocie (4-5 ani) este caracterizata printr-un usor puseu de crestere. Se intensifica dezvoltarea limbajului (între 3 si 5 ani se câstiga cam 50 de cuvinte pe luna), se dezvolta autonomia, constiinta de sine, curiozitatea devine mai ampla si abordeaza mai pregnant relatiile dintre fenomene. Creste fragilitatea afectiva (crize de prestigiu).
Prescolarul mare (5-6 ani) manifesta în ansamblu o mai mare forta, agilitate, inteligenta, reticente în situatii penibile. Câmpul atentiei este dominat de o întelegere mai profunda a situatiilor. Exista o oarecare opozitie fata de adult manifestata spontan ca atare, urmata de dorinte vadite de reconciliere.
Exista 6 tipuri de adaptare la mediul nou al gradinitei:
adaptarea foarte buna – despartiri fara ezitari de persoana care a adus copilul la gradinita, conduite saturate de curiozitate si de investigatie activa, stabilirea rapida de relatii cu educatoarea si cu copiii din grupa;
adaptarea buna – despartirea fara ezitari, stabilirea facila de relatii verbale cu educatoarea si cu câtiva copii din grupa, dar cu atitudine de expectativa;
adaptarea dificila, intermitent tensionala – nervozitate, retinere tacita, dispozitie alternanta, nesiguranta, dar si curiozitate;
adaptarea tensionala continuu – nervozitate de fond, retinere insistenta a persoanei însotitoare, stabilire de relatii foarte reduse cu educatoarea si ceilalti copii, conduite de abandon;
adaptarea dificila – refuzul de a se desparti de persoana care l-a adus, de a stabili relatii (mutism), blocaj al curiozitatii;
neadaptarea – refuz activ al copilului de a se desparti de persoana însotitoare, negativism, uneori violent, conduite refractare, uneori agresive.
Un rol de seama în dezvoltarea planului perceptiv si al activarii reprezentarilor poate fi atribuit jocului. Acesta solicita si antreneaza vigoarea, forta fizica, rapiditatea, supletea si coordonarea, echilibrul, evaluarea spatialitatii, abilitatea în folosirea diferitelor parti ale corpului, mâinii si membrelor.
Deosebit de activ se manifesta dupa 4 ani capacitatea de memorare. Datorita vorbirii, memoria capata caracteristici psihice si sociale importante. Totusi, el uita repede, fiindca fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala.
Pâna la 6 ani, gândirea dobândeste o operativitate generala (nespecifica) relativ complexa cu o oarecare viteza ce pune în evidenta constituirea unor operatori de baza pe acest plan, figurile logice.
Marea frecventa a întrebarii “de ce?” la 4 ani constituie un indiciu pentru marea foame de realitate si de sesizare de relatii a gândirii copilului prescolar.
Comunicarea si formele ei. Exista diferente sesizabile între comunicarea dintre copii, dintre copii si adulti, copii si mama. Spre 6 ani se manifesta diferente de comunicare între acestia si copiii mici (reducere a lungimii propozitiei, evitarea cuvintelor dificil de pronuntat, limbaj mic folosit pe alocuri). În comunicarea cu copiii mai mari, se manifesta reticente, ceva mai reduse decât în cazul comunicarii cu adultul mai putin cunoscut. În comunicarea cu educatoarea din gradinita, eforturile principale ale copilului se orienteaza spre alcatuirea de propozitii complete si usor stereotipe. În comunicarea cu mama se manifesta cea mai libera forma de exprimare ca topica.
Caracteristicile afectivitatii între 3 si 6 ani. Dezvoltarea emotionala în ansamblul sau trebuie raportata la procesul identificarii. Acest proces trece prin câteva faze. În jurul vârstei de 3 ani, identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze în care copilul plânge cu lacrimi si râde cu hohote, în exploziile lui de afectiune, de abandon sau de mânie (furie alba), dupa care se simte vinovat. În toate aceste împrejurari, exprimarea spontana este treptat influentata de conduitele admise si respinse din viata de toate zilele.
Problemele cele mai complexe se manifesta în perioada prescolara în ceea ce priveste negativismul si constituirea minciunii intentionate.
Negativismul poate sa se manifeste ca forma de dezadaptare sau ca forma de inadaptare. Negativismul ca forma de dezadaptare se manifesta mai ales ca reactie la neconcordanta dintre inflatia de dorinte ce apare la copii si cresterea situatiilor de frustrare si interdictie de manifestare si satisfacere a majoritatii lor. Inflatia de dorinte este o expresie a personalitatii în formare si este animata de curiozitate, de dezvoltarea de interese, de descoperirea de situatii, activitati de joc ce absorb copilul si îl antreneaza pâna la uitarea de sine. Pe acest fond, parintii intervin cu temperari, cu întreruperi bruste si neîndemânatice dorind sa impuna un regim de viata mai ordonat. Ostilitatile se însumeaza si copilul manifesta crize de refuz, negativism, încapatânare, adesea agresive, dar uneori cu tente depresive.
Negativismul de inadaptare este mai putin zgomotos, se manifesta ca dificultate de a participa la activitati distincte din alt mediu decât cel din casa. Nu numai ca nu se încadreaza în activitatile cu alti copii, dar uneori realizeaza mici escapade, fug de la gradinita sau refuza total orice, plasându-se într-o atitudine indiferenta usor ostentativa.
Tot în aceasta perioada se dezvolta minciuna intentionata. Pâna la 4 ani, relatarile copilului amesteca realitatea cu intentiile si cu dorintele. La 4 ani, relatarile copilului încep sa contina circumstante atenuante si încearca sa iasa din situatii de culpabilitate prin minciuna pentru a obtine ceva, pentru a scapa de situatii neplacute. Din pacate, copilul întâlneste în viata de fiecare zi minciuna conventionala, fapt ce are efectele sale de generare de confuzii.
Se dezvolta si emotiile si sentimentele estetice si intelectuale.
Fenomenul cel mai semnificativ îl constituie însa ierarhizarea afectiv-morala care creeaza o noua ordine în viata si expresia subiectivitatii si o functie normativ-sanctionatoare a regulilor morale instalate în constiinta ca reguli acceptate.
Interesul pentru joc, specific vârstei, este generator de numeroase activitati ce se încorporeaza în jocuri. Jocul efectuat cu pasiune este izvor de bucurie. Jocul debordeaza personalitatea copilului, instalând-o în realitate cu generozitate si stralucire. Totusi, nu toti copiii stiu sa se joace, desi jocul nu cere neaparat jucarii costisitoare. Jocul este terenul pe care personalitatea si interesul sunt fortele de dinamizare ale acestuia; jocul se învata si se transmite cultural. Interesul fata de activitati este înglobat în cel de joc si întretinut de el. Interesul social fata de oameni se satisface prin jocurile cu rol si subiect.
A treia copilarie
Perioada scolara
Perioada dintre intrarea copilului în scoala si terminarea ciclului elementar este adesea descrisa fie ca un fel de sfârsit al copilariei, fie cu particularitati de vârsta asemanatoare cu cele prescolare, fie ca etapa de debut primar al adolescentei, fie ca etapa distincta a copilariei.
În copilaria timpurie si în perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa.
Învatarea devine tipul fundamental de activitate, mai ales datorita modificarilor radicale de conditionare a dezvoltarii psihice în ansamblul sau pe care le provoaca si ca urmare a dificultatilor pe care copilul le poate întâmpina si depasi în mod independent. Învatarea si alfabetizarea constituie conditiile majore implicate în viata de zi cu zi a copilului dupa 6 ani. Aceasta conditie noua de existenta actioneaza profund asupra personalitatii lui.
Prin alfabetizarea copilului, acesta câstiga potential instrumente valide de apropiere de toate domeniile culturii si stiintei contemporane si a celei ce s-a dezvoltat în decursul timpului.
De cele mai multe ori, scoala raspunde si dorintei copilului de a fi ca cei mari (adultrism), ca si dorintei de realizare, de satisfacere si dezvoltare a curiozitatii cognitive a acestuia.
Scoala impune modelele ei de viata, dar si modelele sociale de a gândi si actiona. Ea creeaza sentimente sociale si largeste viata interioara, cât si conditia de exprimare a cesteia (mai ales exprimarea verbala si comportamentala). Prin preperatia pentru activitati complexe si variate, scoala formeaza capacitati de activitate, respectul fata de munca, disciplina si responsabilitate ca trasaturi psihice active.
Primii 4 ani de scoala, chiar daca au fost pregatiti prin frecventarea gradinitei, modifica regimul, tensiunea si planul de evenimente ce domina în viata copilului. Adaptarea copilului se precipita si se centreaza pe atentia fata de un alt adult decât cei din familie.
Pentru copil, caracteristica cea mai sensibil diferita, odata cu intrarea în scoala, consta în neutralitatea (egalitatea) afectiva a mediului scolar, fapt ce creeaza conditia cerintei de a câstiga independent un statut în colectivitatea clasei. Nu mai sunt valide manifestarile de afectiune si farmec pe care copilul le poseda.
Procesul cresterii se tempereaza usor între 6-7 ani, pentru a se intensifica ulterior. La 6 ani, dentitia provizorie începe sa fie înlocuita cu dentitia permanenta. Dupa 7 ani este intensa osificarea la nivelul bazinului la fetite, precum si procesele de calcifiere la nivelul osaturii mâinii. Articulatiile se întaresc si ele. Creste si volumul muschilor, se dezvolta musculatura fina a mâinii.
La 7 ani, creierul cântareste aproximativ 1200 g, lobii frontali ajungând la 27 la suta din totalul substantei nervoase a creierului. Dupa 6 ani se organizeaza legaturi functionale implicate în lectura si scriere.
Totusi, copilul nu este robust, nici solid ca la 5 ani. Dimpotriva, la 6 ani este sensibil, dificil, instabil, oboseste usor.
În ceea ce priveste îndemânarea, creste forta musculara si se accentueaza caracterul de ambidextru, dar si extremele de stângaci si dreptaci se pun în evidenta, creând probleme în procesul scrierii.
În aceasta perioada transformarile psihice se fac lent, nespectacular. Prima schimbare care se pune în evidenta este latura de orientare generala. Pe acest plan se face o parasire a intereselor evidente în perioada prescolara, ca desenul, modelajul. Exista o mai mare atentie acordata jocului cu reguli în colectiv.
Copiii trec si printr-o faza excesiva sensibilizare fata de noi reguli. Uneori, conduita lor este centrata pe suspicionarea de încalcare a regulilor impuse, de catre cei din jur (colegii sai).
La 6 ani, copilul este total absorbit de problemele adaptarii în viata sociala. Dupa 7 ani, se manifesta treptat o mai mare detasare psihologica, o crestere a expansiunii, o mai mare extroversiune si trairi numeroase euforice si de exaltare, semn ca adaptarea scolara a depasit o faza tensionala. În vorbirea copilului începe sa fie frecvent folosit superlativul în descrierea de situatii, întâmplari si obiecte. La 7 ani începe sa creasca evident curiozitatea fata de mediul extrascolar si fata de mediul stradal.
Tot la aceasta vârsta are loc si o crestere usoara a rapiditatii reactiilor; copilul pare mereu grabit.
Momentul de 8 ani este foarte sensibil pentru educatia sociala, dat fiind faptul ca adaptarea a depasit înca o etapa tensionala si copilul a început sa treaca într-o faza de mai mult echilibru si mai mare stapânire a conditiilor de activitate scolara pe care le traverseaza. Începe sa devina ceva mai reflexiv si preocupat de numeroase probleme dintre care si aceea a provenientei copiilor (de la 5 ani), dar si de probleme privind apartenenta sociala, identitatea de neam.
Dupa 9 ani, copiii de sex diferit încep sa se separe în mod spontan în jocuri. Copilul devine ceva mai meditativ, se atenueaza caracterul pregnant al expansivitatii în conduite.
Si în planul integrarii în colectiv intervin unele schimbari – copilul devine mai sensibil la informatii sociale, la opinia de clasa.
Între 9 si 10 ani are loc o crestere evidenta a spiritului de evaluare a copilului, spiritul critic se dezvolta la fel.
Primul aspect al modificarilor mai semnificative pe acest plan se exprima în schimbari ale caracterului investigativ si comprehensiv al perceptiei si observatiei ca instrumente ale cognitiei.
Antrenate si exercitate, capacitatile senzoriale, perceptive si interpretative (sau comprehensive) ale perceptiei devin mai acute si eficiente. Sensibilitatea discriminativa si pragurile perceptive absolute se dezvolta si ele.
În procesul scrierii exista un permanent control prin limbajul interior. chiar si la nivelul clasei a IV-a, exista o permanenta dialogare a copilului în timp ce scrie. Evaluarea marimii este înca deficitara (copiii de 6-7 ani supraestimeaza marimile, iar copiii de 8-9 ani subestimeaza marimile si distantele).
Spatiul personal se structureaza spre 10 ani si este impregnat de expansiunea personalitatii. Se semnaleaza cresterea volumului simbolurilor si apoi a conceptelor în perioada scolara mica (dispune de peste 300 concepte relativ valide). Cerinta de relationare a însusirilor conceptelor la contextul si obiectivele date se ajusteaza abia spre 10 ani, devenind activa.
Baietii au mai mari dificultati decât fetitele în învatarea citit-scrisului. În urma unei largi anchete a reiesit faptul ca la învatatorii care considerau ca nu exista diferente – acestea nu existau, pe când la cei ce spuneau invers, existau diferentele respective.
Limbajul oral si scris.
Exista diferente relativ importante în ceea ce priveste gradul de dezvoltare al limbajului copiilor la intrarea în scoala. Acestea privesc nivelul exprimarii, latura fonetica a vorbirii orale, structura lexicului, nivelul exprimarii gramaticale si literare.
La acestea se adauga neîntelegeri partiale sau totale ale sensului cuvintelor, nesesizarea sensului figurat al cuvintelor, necunoasterea termenilor tehnici si stiintifici, confundarea paronimelor, confuzii privind sinonimele si omonimele, tendinta de a crea cuvinte noi pentru notiuni ale caror denumiri nu se cunosc ori nu au fost retinute.
Un alt fenomen legat de particularitatile limbajului oral la copiii în primele clase consta în dificultatea de a realiza exprimari explicite. Utilizarea delimitativa si restrictiva a limbajului la situatii mai mult de comunicare ori dialog simplu – în viata de familie – creeaza o saracie a exprimarii specifice, un fel de tendinta spre exprimari eliptice, economicoase, dar neglijente adesea, fara nuantari si fara caracteristici ale vorbirii.
Competenta lingvistica este în genere mai dezvoltata decât performanta verbala. Prima este întretinuta de limbajul pasiv al copilului. Vocabularul total cuprinde 1500-2500 cuvinte la intrarea copilului în scoala (600 cuvinte în vocabularul activ), 4000-4500 cuvinte spre sfârsitul perioadei scolare mici (1500-1600 în vocabularul activ).
Perioada pubertatii si adolescenta
Reprezinta a doua decada a vietii omului. Trecerea spre maturizare si integrare în societatea adulta. Tutela familiala si scolara se modifica treptat.
Nota dominanta a întregii etape este intensa dezvoltare a personalitatii, contemporanizarea ei.
Tipul fundamental de activitate ramâne învatarea si instruirea, teoretica si practica, inclusiv preparatia pentru exercitarea corecta a unei activitati profesionale productive.
Se complica progresiv, tânarul integrându-se tot mai mult în generatia sa. Opozitia dintre comportamentele impregnate de atitudini copilaresti si atitudinile si conduitele noi formate sub impulsul cerintelor interne sau impuse de societatea vârstei.
Maturizarea este centrata pe identificarea resurselor personale si realizarea identitatii proprii si a independentei.
Se dezvolta atitudini, conceptia despre lume si viata, au loc manifestari de creativitate si implicit structuri motivationale puternic energizate si se contureaza idealurile.
Trei stadii:
stadiul pubertatii (10-14 ani) dominat de un puseu de crestere, accentuarea dimorfismului sexual
stadiul adolescentei (14-18/20) procesul de câstigare a identitatii.
stadiul adolescentei prelungite (18/20-24/25) integrarea psihologica primara la cerintele vietii adulte.
Pubertatea – substadii:
Etapa prepuberala (10-12) accelerare si intensificare a cresterii, dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare. Fetele – cresc în înaltime ~22cm. Baietii – cresterea începe mai târziu (12-16).
- Conduita generala alternanta, stari conflictuale.
-Schimbare generala a cadrului de desfasurare a învatarii scolare.
-Intelectualizare afectiva.
Considera ca dominante cerintele grupului si cele scolare.
La 11 ani copilul începe sa aiba initiative, largindu-si regimul de independenta.
Se creeaza o distantare discreta între fete si baieti si o competitie.
-Momente mai numeroase de neatentie.
b. Pubertatea propriu – zisa (12-14) e dominata de puseul de crestere.
La fete mai evidenta între 11-13 ani
La baieti 13-14 ani.
Cresterea este mai evidenta în înaltime. Întâi se lungesc membrele inferioare si superioare, cresc si se maresc articulatiile, apoi trunchiul.
La baieti este intensa si cresterea masei musculare. Dupa puseul de crestere forta este asimetric marcant mai mare la baieti.
Maturizarea sexuala – aparitia pilozitatii, cresterea organelor sexuale, modificarea vocii si începutul functionarii glandelor sexuale.
Momentul culminant al pubertatii este în general tensional si încarcat de confuzie.
-Stari de disconfort fizic si psihic.
-Cresterea gradului de stângacie în miscari si reactii.
c. Momentul postpuberal. Baietii – schimbare în conduite.
Fetele – 2 faze (Rousellet): femeia – copil; femeia – adolescent.
2) Adolescenta – iesirea din societatea de tip tutelar, familial si scolar si intrarea în viata cultural-sociala mai larga.
a. Preadolescenta – etapa de stabilizare a maturizarii biologice. Se contureaza caracteristicile constiintei de sine.
-intensa dezvoltare psihica.
Individualizarea se intensifica pe planurile individuale si de relationare.
b. Adolescenta propriu-zisa. Dezvoltare a gândirii abstracte, exprimarea independentei este mai naturala.
Socializarea aspiratiilor este intensa. Aspectele vocationale se contureaza treptat.
c. Adolescenta prelungita. Independenta este dobândita sau pe cale de a fi dobândita = plus de energizare si dilatare a personalitatii.
-nevoia unei participari sociale intense.
Este etapa învatarii rolului sexual. Au loc angajari matrimoniale.
Trei categorii de reactii:
Preocupari ale constiintei si constiintei de sine.
Cautarea identitatii, nesiguranta. Apartenenta la grup este competitiva.
Gasirea unei identitati vocationale.
Sistemul nervos sufera schimbari importante: creste masa creierului, relieful scoartei cerebrale se definitiveaza. O oarecare slabiciune a inhibitiei ce se manifesta prin izbucniri necontrolate si mult zgomot. Creste rolul tiroidei.
Problema principala a pubertatii si adolescentei este identificarea de sine.
Dezvoltarea constiintei de sine se complica.
Intensificarea perceptiei de sine – aspecte:
a) Imaginea corporala – fara ea nu se poate realiza identificarea. Identificarea nu este un proces simplu si direct.
Perceptia de sine se poate manifesta ca negativa în cazul progresului scolar slab sau a inadaptarii scolare.
Perceptia de sine alimenteaza ideea de sine.
W. James a fost primul care a acordat atentie dialecticii dezvoltarii constiintei de sine si distantei dintre „eu” si „sine”. Sinele – 3 elemente: sinele corporal material, sinele social si sinele spiritual.
Identitatea priveste constientizarea distantei dintre eu (sine) si alter.
V. Pavelcu – dinamica personalitatii reflectata în constiinta de sine apare ca supusa unui ritm necontenit.
Se contureaza separatia dintre planul real – obiectiv al lumii si vietii si planul subiectiv ca spatiu al constiintei si al reprezentarii lumii. Exista si dificultati de adaptare.
Identitatea sexuala se dezvolta discret, influentata intens de modelele parentale si maternale.
Fetele – situatie mai complicata > modele feminine traditionale, de tranzitie si moderne.
Fetele cu identificare feminina traditionala – conflicte.
Exista tinere care se identifica antifeminin. Exista un grup de adolescente pregnant feminine, dar care se simt atrase de roluri traditional masculine.
Procesul formarii constiintei si autoconstiintei se ajusteaza prin raportare la cei din aceeasi generatie.
În adolescenta se organizeaza constructele personale. Atitudinile – însusiri de: directie de optiune, grad de intensitate, eficacitate si coerenta cu alte atitudini.
Eysenck -bipolaritate factoriala în cazul atitudinilor.
Identitatea si identificarea se nuclearizeaza între 11 si 13 ani, în cautarea de sine (conflict puberal), între 14 si 16 ani prin afirmarea de sine (conflict de afirmare), între 17 si 20 de ani prin conflicte de rol si statut, organizându-se subidentitatea profesionala si în perioada dintre 20 si 24 ani prin conflicte de integrare socio – profesionala.
b. Iesirea din conformismul infantil e echivalenta cu câstigarea independentei.
Prima care se dobândeste este independenta de mentalitate (valori) – opozitie fata de rutina, deprinderi, mediocritate.
Independenta emotionala este dificil de dobândit mai ales în cazul tinerelor fete.
Relativ înalta este si sugestibilitatea.
Dependenta material – economica devine greu de suportat. Independenta material – economica se contureaza si se integreaza ca aspiratie la identificarea vocationala spre o profesie si alimenteaza proiectele de viitor ale tinerilor.
c. Identificarea vocationala se manifesta la puberi mai mult ca o descoperire de aptitudini, capacitati si abilitati.
Necoincidenta între oferta sociala – profesionala si aspiratii profesionale particulare.
Interesele profesionale sunt relativ neclare pâna la 14 ani si se concentreaza mai mult pe aspectele romantice ale profesiunilor. De la 14 ani, orientarea profesionala devine mai presanta.
Interesele si alegerea profesionala trec prin 3 stadii:
stadiul fantezist – pâna la 11 ani;
11 - 16 ani planuri de alegere bazate pe interese;
etapa realista.
Maturizarea biologica, intelectuala si morala nu se realizeaza concomitent > tendinta de coborâre a vârstei de maturizare sexuala, o mai timpurie maturizare sociala.
Tinerii cu pubertate timpurie se simt singuri, izolati. Dezvoltarea maturizarii sexuale este însotita de expansiunea virilitatii, erotizarea senzorialitatii si a fanteziei. Tânarul este încarcat de anxietate si în acelasi timp de culpabilitate.
Afectivitatea e în curs de maturizare (adolescenta). Adolescenta prelungita – erotismul este dezvoltat si educat, afectiunea puternica si matura, sexualitatea dezvoltata, conduita sexuala mai larga si complexa, virilitatea deplina.
Pubertatea – relatii fete-baieti distante. Adolescenta – relatii fete-baieti mai putin distantate. Adolescenta prelungita – relatii fete-baieti mai relaxate, contactele mai largi si diverse.
Dezvoltarea senzorial – perceptiva
- schimbari importante. Capacitatile senzoriale îsi restructureaza mecanismele încarcate de noile însusiri dobândite. evidenta erotizare a senzorialitatii – sensibilitatea vizuala, auditiva si tactila. Dezvoltarea câmpului vizual, a pragurilor absolute si diferentiale si cresterea capacitatii de a verbaliza si simboliza impresiile vizuale. Cresterea câmpului vizual e asimetrica adesea cu dominanta de stânga. Vederea în profunzime si finetea discriminativa vizual – observativa creste în adolescenta. Evidenta dezvoltare a prelucrarii informatiei vizuale. Dezvoltare a evaluarii vizuale a marimii de la distanta, a evaluarii de suprafete si a altor repere de marime.
Potentialul de orientare la intonatiile vocale din diferite tipuri de comunicare creste foarte mult, la fel si capacitatea de a întelege muzica.
Descopera arta interpretativa, teatrul.
În perioada pubertatii are loc o erotizare si dezvoltare a sensibilitatii odorifice. Sensibilitatea cutanata se dezvolta si ea evident. Dezvoltare a îndemânarii manuale.
Observarea generala este în mare crestere în pubertate, la fel si capacitatea de a comunica observatiile colectate în planul perceptiv. Asociatiile în acest caz pun în evidenta traseele de ordonare a experientei perceptive > 2 directii: prima de încarcare a impresiilor senzoriale cu o tendinta de apropiere de natura, a doua de încarcare a experientei senzorial – perceptive de experinta sociala actionala.
Relatiile dintre dezvoltarea perceptiva si experienta de cunoastere conceptuala:
experienta perceptiva si conceptele corespunzatoare se dezvolta intercorelat si relativ concomitent;
formarea perceptiilor precede pe aceea a conceptiilor corespunzatoare;
conceptul se dezvolta, dar perceptia corespunzatoare se deterioreaza;
conceptul este prefigurat în actul perceptiv.
Activitatea intelectuala complexa
Puberii dupa 10 – 11 ani - modificarea ei structurala prin constructia aparaturii logico – formale > reactivarea curiozitatii.
15 ani – abordarea filosofica devine predilecta.
16–18 ani – dezvoltarea argumentatiei.
Adolescenta - se atinge aproape maturitatea intelectuala (instrumente ale gândirii discursive).
10-12 ani - deschiderea spre lume se stabilizeaza.
14-17 ani – constituirea conceptiei despre lume si viata.
În perioada adolescentei, inteligenta devine mult mai activa si intuitiva, în adolescenta prelungita mai încarcata de competente.
Întâlnirea cu inconstientul si încercarea de a-l cenzura.
Exista numeroase referiri la filmul interior legat de evenimente si competitii.
Memorarea si învatarea sufera cele mai importante transformari – constructii de scheme rezumative cât mai originale. Memoria logica devine centrala.
Constituirea unui stil de memorare, intensificare exploziva de achizitii de cunostinte. Puberul poate memora foarte usor si ceea ce nu întelege. Cresterea memorarii laturilor abstracte ale cunostintelor si manipularea relativ facila a acestora.
Adolescenta – activa nazuinta de a fi cult.
Se dezvolta inteligenta sociala.
Cele mai curente si tipice antrenarii de strategii sunt implicate în urmatoarele situatii:
dupa ce se parcurg anumite informatii, urmeaza stabilizarea cauzei sau legitatii careia acestea se subordoneaza;
se prezinta o teorie oarecare, dupa care urmeaza demonstratia printr-un lung sir de propozitii;
stabilirea unei reguli sau definitii dupa care se aplica pe un material eterogen clasificari prin sistemul de reguli si definitii în cauza;
se combina strategiile de mai sus.
Puber – se formeaza concepte relativ de mare complexitate, se fac pasi în operarea cu probabilitatea, posibilitatea. Exprimarea începe sa cuprinda rationamente asertorice, apodictice, ipotetice.
J. Piaget:
dupa 10 ani gândirea are tendinta de a genera si explora sistematic toate solutiile si ipotezele posibile.
trecerea spre operatia abstracta.
utilizarea formelor de reversibilitate.
organizarea unor mecanisme sistematizator, folosirea figurilor logice ca instrumente complexe ale operativitatii complexe generale a gândirii.
Patru tipuri de reversibilitati:
reversibilitatea simpla pozitionala (tip 1) se refera la relatiile identice;
reversibilitatea prin inversiune (tip N) – se modifica disjunctiile si conjunctiile, devenind fiecare inversa celeilalte.
Reversibilitatea prin permutarea partiala sau de reciprocitatea (R).
Reversibilitatea corelativa (C)
Structura celor 4 grupari alcatuieste o formatiune abstracta ce poate lua forme combinatorii foarte diverse.
Exprimarea verbala devine fluenta. Dublare a debitului verbal pe distanta 10 – 11 ani si o triplare pâna la 14 ani în probe usoare, o dublare între 10 – 14 ani în probe dificile.
Salt semnificativ fluenta debitului scris – 11-12 ani.
16 – 18 ani – mod propriu de a se iscali. Exigente tot mai mari în exprimare. Vorbirea - adaptata la circumstante.
Puber – aspecte necontrolate ale exprimarii, organizarea înca imperfecta a gândirii.
Schimbarea vocii – disconfort în comunicare.
Cresterea capacitatilor de creatie în domeniul literaturii.
Capacitatea de creatie în adolescenta devine o stare psihica.
Puberul priveste creatia ca un însemn de independenta, ca pe o traire de exceptie.
Creatia tânara este o expresie a crizei de originalitate, în sensul de cerinta de originalitate, ca cerinta de identitate. Termenul „criza de originalitate” – M. Debesse - privea în mod univoc latura critica a crizei, nu si latura creatoare – valida.
Creativitatea manifesta si tendinte de socializare, de integrare în curentele creative moderne.
Consumurile culturale
Cele ale adolescentului se diversifica: întrunirile pentru imprimare si ascultare de muzica, cercurile scolare de literatura, arta, sportul, lectura, vizionarea de filme, teatre, etc. Tinerii se îndreapta spre capodoperele literaturii, filosofie.
Adolescenta prelungita – încep sa se sesizeze limitele cunostintelor, faptul ca exista un progres al stiintei si culturii imposibil de repetat exact.
Lectura ziarelor este discontinua. Filmul si cinematograful intereseaza deosebit de mult. Puber – filme cu subiect istoric – eroic, politiste, de aventuri.
Personajele din filme, carti, au functii modelatoare importante.
Foamea de spatiu, curiozitatea se extinde mereu, spre vizionarea imaginara de tari, orase…
Puberul – consumator de cultura, contribuant la cultura > conturarea atitudinilor fata de situatii din viata.
Experienta afectiva se nuanteaza, creste mobilitatea mimica, expresivitatea si functiile de comunicare ale privirii, jocul muschilor fetei, creste emotivitatea interna si excitabilitatea > treceri rapide la stari afective excesive (se vede si în limbaj).
Gama afectiva protestatara si de disconfort se îmbogateste.
2 viziuni: optimista si pesimista.
Optimista: tinerii de azi sunt mai stralucitori, seriosi , sinceri, onesti ,deschisi, mai putin tulburati de atitudini sexuale ciudate.
Pesimista: tineret tulburat emotional, rebel, iritat sexual, potential delincvent: droguri, agresivitate.
Educatia se distileaza si rafineaza., mare cantitate de solicitare emotionala, disponibilitate afectiva mare.
10 – 12 ani – viata afectiva mobila si complexa, instabilitatea, iritabilitatea sunt evidente.
14 ani – se complica trairile emotionale din spatiul lecturilor.
Trairea esecului si succesului se nuanteaza. Mediul scolar – factori stimulatori si traumatizanti.
Un loc aparte prin functiile erodante ce le produce este cel al plictiselii, si un loc ambiguu prin efecte este cel al dragostei.
În relatiile cu parintii, starile afective actioneaza mai acut, la o tensiune mai mare în pubertate apoi cu o temperare treptata în adolescenta.
În relatiile cu sexul opus – sentimente si emotii noi, inedite, ca simpatia si sentimentele de dragoste. Simpatia reciproca este expresia unei întelegeri intuitiv – empatice. Pubertate – dragostea = traire tainica nelinistitoare, idilica, inaccesibila. Adolescenta = traire complexa de atasament.
Teama si anxietatea – teama = emotia cea mai specifica > conflicte (endogene, exogene) si situatii de frustratie a dorintelor, a aspiratilor, intereselor. Conflicte normale, patologice, intermediare.
Capacitatea de stapânire a emotiilor devine activa, ca si capacitatea de a le masca. Gama emotiilor devine foarte larga si vibratia emotionala extrem de vie. Evidente – capacitatea de a mima, eritemul de pudoare.
Integrarea în colectiv e deosebit de facila la puberi. Dupa 10 ani – atractie spre grup. 13 – 14 ani – expansivitatea extragrup devine activa. 14 – 16 ani – expansiunea sociala se atenueaza usor. 16 – 18 ani – grupuri mai mici dar mai stabile.
Rolurile si statutele sunt conditionate de prerogativele adultilor care actioneaza multipolar.
În structura personalitatii puberului si adolescentului se formeaza o anumita acceptanta si respingere în planurile investigatiei si cunoasterii. Din acest punct de vedere prezinta importanta constientizarea limitelor temporare ale cunoasterii, mai ales constientizarea ignorantei.
Problemele delincventei minore se modifica în timp ca obiectiv, extinctie si gravitate.
Rolul orientarii scolare si profesionale este de a facilita procesul identificarii.
Perioadele tineretii
D. Levinson numeste perioada de la 17 la 22 ani vârsta de tânar adult ce se caracterizeaza prin coexistenta statutului de adolescent cu cel de tânar adult = perioada de tranzitie.
J. Rousselet semnaleaza pentru tinerele fete o astfel de evolutie ceva mai devreme în perioada adolescentei.
Daniel Levinson considera ca vârsta adultului tânar se refera la o distanta de dezvoltare psihica între 17 – 18 ani la 45 ani, cu o oarecare diferenta între cele doua sexe.
Erik Erikson a caracterizat vârsta tineretii (vârsta mijlocie în ciclurile vietii) ca fiind dominata de amplificarea identitatii sociale si de angajare, trairea intensa a experientei dragostei si începutul vietii de familie ce duce la dezvoltarea intimitatii. Pendularea dintre intimitate, izolare si starea în care eul simte necesitatea de a se lega de noi persoane >calitatea de partener.
OMS considera tineretea ca desfasurându-se între 18/20 ani si 35 ani. Limita superioara – toate organele si sistemele organismului functioneaza în conditii si la parametrii superiori.
Ursula Schiopu – tineretea 24 – 35 ani. Perioada tinereti se poate împarti în 3 subetape.
de adaptare 24 – 28 ani – profesionala si familiala.
de implantatie 28 – 32 ani - se intensifica experienta personala, se dezvolta statutul de parinte.
de stabilitate relativa a adaptarii, valorilor, conduitelor, aspiratiilor 32 – 35 ani.
24 – 35 ani = potential de opozabilitate + capacitati flexibile de adaptare.
Observatia vizuala devine în multe profesii extrem de activa. Se dobândesc însusiri particulare senzoriale discriminative dupa 8 – 10 ani de exercitare a profesiunii. Se dezvolta si adaptarea la întuneric.
Auzul este în unele profesii foarte solicitat (muzicale, sportive…).
Tactul – finete discriminativa complexa în unele meserii.
Procesul de dezvoltare a personalizarii senzoriale si capacitatile discriminative sunt componentii importanti ai acestei modificari.
Planul complex mental cunoaste unele modificari. Se organizeaza procesul învatarii permanente pentru a evita perimarea profesionala.
Câmpul de actiune al memoriei se restructureaza, are loc procesul de adaptare si selectare din cunostinte a celor ce sunt necesare.
Perioada de foarte mari perfectionari senzorial – perceptive si de intensa socializare a acestor disponibilitati psihice.
Atentia e activata complex pe cerintele profesionale.
Particularitati ale învatarii: se modifica proportia dintre învatarea programata social si autodidacticism în favoarea celui din urma. Învatarea inserata, interpolata si incidentala se dezvolta continuu cu aceiasi intensitate. Învatare din necesitate, în special ocupationala.
Amintirea atinge un punct relativ înalt dar ramâne în platou.
Monotonia muncii, antrenarea mare a atentiei, etc., creeaza si oboseala.
4 indicatori ai oboselii:
scade randamentul cantitativ, dar mai ales calitativ;
au loc modificari fiziologice;
scaderi ale activitatii intelectuale suple;
exaltare a functiilor inferioare, automatisme, ticuri.
Recuperarea oboselii – odihna activa.
Promovarile, recompensarile, evaluarea onorifica – forme de constituire a motivatiei pozitive în munca.
Procesul de identificare este complex si multilateral. Subidentitatea de sot si de parinte se divid, subidentitatea profesionala si sociala se încarca de roluri mai ample si responsabile.
Integrarea este complexa deoarece:
tineretul poseda capacitati deosebite ce trebuie canalizate în directii diverse,
este importanta satisfacerea intereselor,
tinerii se adapteaza integrându-se profesional si social.
Integrarea sociala se realizeaza în mai multe directii cea mai importanta fiind integrarea profesionala. Climatul psihologic pozitiv de la locul de munca conduce la satisfactii si implicit integrarea-adaptarea omului la munca.
Dintre cauzele instabilitatii angajatilor mai importante sunt (Ph. Mulleri):
nu se au în vedere aptitudinile acestora;
nu se satisfac promisiunile de la angajare;
atmosfera dezorganizata, conducere inconsecventa, discordie;
favoritism.
Caracteristicile integrarii profesionale ale tineretului sunt foarte dificile, impregnate de o oarecare tensiune.
Unele profesii antreneaza un grad de stres mai mare > exista grade individuale de rezistenta la stres (M. Magureanu) – hiperreactivii, normoreactivii, hiporeactivii.
Hall, Schneider, Nygren = fenomenul denumit „socul realitatii” în contactul cu lumea profesiunilor la tineri.
O. Crites – a definit maturitatea în termenii a 4 factori:
consecventa alegerii profesiei;
realism al alegerii carierii;
competenta în cariera aleasa;
maturitate a atitudinilor alegerii.
Integrarea trece prin câteva stadii: acomodarea, adoptarea, participarea si integrarea propriu – zisa. Are loc o modificare a motivatiei de rol.
D. C. Miller si W. H. Forn – patru tipuri de profesionisti mai frecvente:
cu paternuri stabile;
cu paternuri de cariera conventionala;
cu paternuri instabile;
cu paternuri de alegere multipla.
La tinerele fete, alegerea profesiei e mai complicata. Rolul de sotie apoi cel de mama încarca tensional timpul femeilor ce se integreaza profesional (traiesc aceasta cu anxietate).
Pâna la 35 de ani este cea mai mare fluctuatie a fortei de munca cu punctul de vârf între 21 – 25 ani, vârsta la care începe stabilizarea, mai evidenta la femeile cu deficienta de auz decât la auzitoare.
Trei feluri de randament: randament – productivitate; randament financiar; randament – munca.
Defecte implicate în nerealizarea pe plan profesional: egoismul, lenea minciuna, laudarosenia, aroganta duritatea, alcoolismul.
Opinia cu privire la familie: pe primul loc se afla buna întelegere, stima si sprijinul reciproc. Copiii – factori de coeziune familiala.
Problemele casatoriei: situatii de anxietate latenta si de solicitare a integrarii. Se manifesta o usoara tendinta de mutare a casatoriilor tinerelor fete spre 20 – 25 ani cu tineri de aceiasi vârsta si pe urmatorii 5 ani. Acest fenomen se datoreaza prelungirii scolaritatii feminine.
Institutia casatoriei: probleme de adaptare a mentalitatii, a caracteristicilor dobândite, gusturi, deprinderi, stil de viata, preocupari, atitudini.
Predictia casatoriilor reusite implica lipsa de conflicte cu parintii, educatorii, interrelationarii în copilarie si adolescenta.
Logodna – acomodare între cei 2 parteneri.
Conteaza factorii economici, spatiul locativ. Casatoria poate dezechilibra tânarul sau tânara sau sa le creeze o conditie de energizare a activitatii, o stare de echilibru. Aceasta se poate accentua o data cu nasterea primului copil în familie. exista mai ales la tinere o mai puternica dorinta de a avea un copil ca un fel de suplimentare a legaturilor afective din casnicie. În perioada de gestatie – disconfort fizic, anxietate de fond. Sarcina, nasterea primului copil, lactatia si procesele fiziologice ce însotesc maternitatea sunt conditionate social.
Copilul mic gaseste de cele mai multe ori un stil si o organizare familiala. Prezenta lui – conditie noua de fond a reorganizarii familiei. Foarte de timpuriu copilul sesizeaza aspectele de structura si climat ale familiei si se adapteaza acestora. Mama = ecran de referinte si securitate. Planul adaptarii parintilor la prezenta copiilor e animat chiar de copil.
Tipologii ale tineretului
Structura profesiilor creeaza o amprenta diferentiala discreta. Diferentieri prin densitatea de roluri paternale si matrimoniale, statutul social.
Tipologiile lui Jung – extravertit; introvertit + tipologia lui E. Kreischmer = autist; picnic; ciclotim; displastic.
Atitudini de contact cu lumea: pragmaticii; primitivii; receptivii spiritual.
Walter Jaide - alegerea profesiei – dezinteresati; vag interesati; constienti de scop. Criteriul de emancipare – conservatorism: naivii; conservatorii; dezinteresatii detasati; investigatorii decisi.
Probleme speciale
Tinerii marcheaza o incidenta a infractionalismului care atinge o culme absoluta între 25 – 30 ani, urmând o descrestere: furtul scade dupa 25 ani, escrocheria atinge vârful la 21 ani, abuzul de încredere creste peste 32 ani si scade dupa 35, spargerile si furturile calificate 32 – 33 ani. Violenta împotriva persoanelor creste mult la tinerii adulti.
Tinerele sunt mai sensibile la stimuli vizuali colorati, la sunete si zgomote, au tactul bine dezvoltat, abilitati manuale mai mobile, rapide si coordonate, aptitudini verbale mai pregnante, suporta mai usor stresul.
Baietii – sensibilitati spatio – vizuale mai dezvoltate, aptitudini matematice, capacitati de abstractizare evidente, o mai mare agresivitate si mobilitate.
Tendintele depresive sunt mai frecvente si mai puternice la femei si la tinerele fete.
Tinerele – memorie vizuala buna.
Barbatii – afectivitate mai controlata, realista, mai multa obiectivitate, rezultate mai bune la testele de perceptie în profunzime si de vedere labirintica.
Tinerele – o mai activa intuitie, mai sensibile, superioritate a creativitatii fata de barbati.
Femeile au câstigat în initiativa, îndrazneala, stapânire de sine, iar tinerii în diferentieri de finete, atitudini mai flexibile…
La 30 ani femeile trec printr-o criza de identitate, barbatii pe la 40 ani.
Vârstele adulte
Ch. Buhler a încercat sa identifice curba ascendenta si degeneratoare a vietii umane. Ulterior a disociat declinul biologic de cel intelectual.
W. Stern - piramida dinamica a vârstelor, în care spre anii adulti vârful se caracterizeaza prin diminuare.
White considera ca exista perioade ale vârstelor adulte ce continua concentricitatea perioadelor din vârstele de crestere.
Allport - 6 trasaturi specifice adultului: constiinta de sine larga, relatii si raporturi intime, securitate emotionala fundamentala, preocupare obiectiva, obiectivare de sine, armonie relativa cu propriile achizitii din experienta personala.
Moers – 6 perioade, dintre care 3 adulte în care au importanta modificarile de impulsuri sufletesti:
copilaria si tineretea 0-20ani – învatarea inclusiv scolara;
prima perioada adulta dominata de tinerete 21-30 ani – autoinstruirea;
a doua perioada adulta 31-44 ani – dispare interesul pentru învatare;
a treia perioada adulta / criza de autocunoastere 45-55 ani – cea mai puternica perioada de crize;
prima perioada a batrânetii 55 ani;
a doua perioada a batrânetii, decesul
Cl. I. Leuba – lucrare centrata pe vârstele adulte: adultul tânar, de vârsta mijlocie, tardiv.
O serie de autori se opun opticii periodizarii adulte si emit ipoteza ca starea adulta este de consolidare.
D. E. Super si colaboratorii utilizeaza un model de 5 stadii de dezvoltare, în care cel adult este de împlinire sociala si profesionala.
Împartirea stadiilor adulte în functie de evolutia familiei – D. Hall:
casatorie – primul copil;
primul copil – al doilea;
copii prescolari;
intrarea primului copil în viata scolara;
plecarea primului copil din casa parinteasca.
Schein E. H. – model tridimensional conic de încadrare a perioadelor adulte si are 3 directii:
verticala – pune în evidenta schimbari în ierahia profesionala > relatii ierarhice;
radiala – miscarea în sistemul profesional > relatii de incluziune;
circumferentiala > relatii functionale.
M. Zlate – împartire a vârstelor adulte: tineretea, maturitatea, involutia.
Subetapele vârstei adulte
Tipul fundamental de activitate = expansiunea cumulativa în caracteristicile muncii profesionale si în ierarhia posturilor de munca.
Tipul de relatii caracteristice = structura relatiilor de munca sociale si de familie.
Subetape:
prima perioada adulta 35 – 45 ani – implantatie profesionala intensa, statutele si rolurile sociale încep sa fie mai încarcate de responsabilitati, crestere a continutului subidentitatii de parinte.
Perioada adulta între 45 – 55 ani – trecerea pe planuri de mai mare responsabilitate profesionala si social – culturala. Subidentitatea de sot si parinte – diminuare usoara.
Perioada adulta prelungita 55 – 65 ani – diminuare a fortelor fizice, perioada critica, diminuarea celor 4 feluri de subidentitati (de sot, profesionala, social – cetateneasca, de parinte) = inegala.
Subidentitatile profesionale reprezinta persoana în vârstele adulte.
Perioada de la 35 la 45 ani se împarte si ea în doua subperioade: de la 35 la 40 ani si de la 40 la 45 ani. Persoanele de la 35 la 40 ani ajung la functii medii, sesizeaza diferenta fata de generatia tânara ce intra în activitate > plus de experienta practica, cerinta de perfectionare. Viata profesionala si obsteasca devine mai densa în probleme. Si în viata de familie apar probleme noi > perioada celor mai multe desfaceri de casatorie.
Angajarea mai profunda în munca – un echilibru al personalitatii.
40 – 45 ani – experienta profesionala devine bogata. Perioada de expansiune sociala si profesionala. Familie – echilibru.
Perioada adulta de stabilizare II (45 – 55 ani) încarcarea cu intimitate a subidentitatii parentale si maritale + cresterea responsabilitatilor. Criza de identitate a copiilor – tensiuni.
2 subetape:
45 – 50 ani – pozitie profesionala înalta.
50 – 55 ani – criza de interiorizare provocata la femei de menopauza. Climateriumul viril poate fi mult mai tardiv. În familie începe procesul de denuclearizare.
Vârsta adulta prelungita 55 – 65 ani – subidentitatea profesionala începe sa se distanteze ca si subidentitatea socio – culturala. Subidentitatea parentala si maritala se reîncarca de intimitate.
Perioadele de crestere sunt dominate de procesele anabolice, cele de îmbatrânire – de catabolism.
Partea cea mai perisabila la nivelul creierului este la nivelul cortexului (pons) si a creierului mic. Numarul neuronilor ce se distrug dupa 25 ani creste.
Exista 2 aspecte diferite: îmbatrânirea si patologizarea. Este o crestere a numarului de zile de îmbolnaviri. La 25 ani – 25 zile anual; la 65 – 35 zile.
Capacitatea de munca si forta au un declin semnificativ (cele mai bune performante 20 – 29 ani). Dupa 40 ani, forta fizica scade usor, descreste usor energia, declin al vederii, scade si auzul, se modifica aspectul pielii, modificarea siluetei.
Reajustare a obiectivelor de lunga si scurta durata (pe plan profesional).
Schimbari relativ importante în structura generala a caracteristicilor psihice.
Dupa 50 ani scade capacitatea de observare vizuala. Caracterul mobilitatii vederii – curba descendenta spre sfârsitul maturitatii.
Modificarea în functie de vârsta a vitezei senzorial motorii studiata printr-un coeficient de diferentiere nu prezinta o evolutie sensibila. Diferente sensibile – viteze mari, viteza stresanta.
J. Birren - între 20 si 60 ani scadere de 10,20% a reactivitatii senzoriale generale.
20 – 60 ani – reducerea vitezei de excitatie vizuala > scade treptat capacitatea de citire. Se pun în evidenta diferente culturale si degradari mai mari dupa 45 ani la persoanele necultivate.
Acuitatea auditiva este de maxima intensitate între10 – 14 ani, dupa care urmeaza o scadere foarte lenta a acesteia, ca abia dupa 40 ani sa aiba loc o scadere mai evidenta.
Sensibilitatea tactila are o curba lenta de descrestere dupa 45 ani. Tactul este simtul de maxima erotizare.
Mirosul se perfectioneaza în anumit profesii. Consumul de bauturi ca si statul în camere neaerisite degradeaza mirosul în jurul vârstei de 40 ani.
Atentia deserveste traseul de colectare selectiva a experientei profesionale, creeaza si orienteaza complex cerintele profesionale, pe indicatorii semnificativi ai materialelor supuse activitatii profesionale si pe ritualurile specifice muncii.
Câmpul de actiune al memoriei se restructureaza de asemenea sub influentele profesiei.
Între 26 – 29 ani – crestere evidenta a nivelului de utilizare a atentiei pe fondul muncii, platou de dezvoltare a gândirii si memoriei, între 30-33 ani se dezvolta din nou toate cele 3 ca platou, între 30 si 35 ani si cu o usoara redresare între 36 – 40 ani.
Reducerea MSD ca flexibilitate în utilizare devine evidenta dupa 40 – 45 ani si mai marcanta dupa 55 ani. Recunoasterea si reproducerea devin mai putin prompte dupa 55 ani. Memorarea logica e cea mai rezistenta.
Învatarea psihomotorie – platou pâna la 55 ani.
În dezvoltarea inteligentei este implicata o influenta mai mare culturala si sociala.
În ultimele decenii se realizeaza o mutare divergenta a creativitatii în întreaga structura a vârstelor.
Educatia permanenta a adultilor optimizeaza conditia de participare a tuturor oamenilor la progresul stiintei si tehnicii.
Învatarea permanenta atenueaza inegalitatile existente în pregatire, prelungeste durata participarii la viata activa.
Învatarea implicata în educatia permanenta se adreseaza nivelurilor senzorio – motorii si psihomotorii, nivelurilor intelectuale, celor sociale, afective si estetice.
Cel mai complex aspect al individualizarii educatiei adultului este implicat în caracteristicile perimarii profesionale. Perimarea este determinata de evolutia în diferite domenii a unor cercetari fundamentale complexe si modificarea pe aceasta baza a unor paradigme ale domeniului.
3 aspecte în legatura cu învatarea la adulti:
reimpulsioneaza procesul general al dezvoltarii;
structurile implicate se modifica la adulti;
mijloc de învingere a alienarii.
Adultul tânar – personalitatea e antrenata în trairi afective intense, aspiratii puternice. Au loc conflicte de rol si statut.
3 situatii:
inadaptarea profesionala;
adaptarea se realizeaza, dar nu este extinsa;
adaptare extinsa.
Tipice pentru tânarul adult – a. si c.
Perioada de adult II – se constientizeaza simtul reusitei si împlinirii sau al nereusitei si neîmplinirii.
Perioada de adult III – sub imperiul dezangajarii profesionale are loc în mai mare masura constientizarea.
Subidentitatea parentala si maritala faze:
tânar adult – casnicia în consolidare, procesul de adaptare activ, rolurile în familie se diferentiaza si se consolideaza;
etapa de adult I – rolul parental devine mai încarcat, erodare a caracterului arzator al intimitatii, pot interveni crize în casnicie;
etapa de adult II – viata de familie se încarca de o oarecare tensiune din directia rolului paternal, libidoul se tempereaza discret la ambii parteneri
etapa de adult III – rolul parental devine mai complex si situativ nou, legatura matrimoniala devine de securizare si acros.
Vârstele de regresie
Etapele de dupa 65 ani pun mult mai multe probleme decât celelalte vârste.
Vârstele terminale ale vietii se afla sub semnul iesirii din munca activa (pensionarea).
Exista o serie de aspecte sociale ale batrânetii – cresterea longevitatii reale si potentiale si protejarea sociala a acesteia; folosirea sociala a experientei profesionale si sociale a vârstelor batrânetii, data fiind valoarea sa; profilaxia batrânetii si lupta împotriva bolilor de degenerescenta.
Se poate vorbi de 3 stadii:
stadiul de trecere spre batrânete 65 – 75 ani;
stadiul batrânetii medii 75 – 85 ani;
stadiul marii batrâneti – peste 85 ani.
Subidentitatile intra într-o serie de noi pozitii.
Tipul fundamental de activitate = adaptarea la un nou orar de activitati.
Tipul de relatii = se modifica restrângându-se din aria profesionala, dar si din aria altor activitati.
Perioada de trecere – subidentitatea profesionala se dezoficializeaza si se integreaza în subidentitatea social – obsteasca. Subidentitatea maritala ramâne esentiala. Subidentitatea parentala – relativ expansiva. Perioada de o oarecare fragilitate biologica.
Perioada batrânetii propriu – zise. Subidentitatea parentala se contracta usor, subidentitatea sociala se exercita în teritoriul social accesibil. Bolile degenerescente reduc mobilitatea. Mortalitatea este mai mare.
Perioada marii batâneti – subidentitatile suprapuse se contracta; uneori poate avea loc o disolutie de sine.
Durata medie a vietii – 70 ani la barbati si 75 ani la femei.
Scaderea energiei instinctelor si a eficientei adaptarii. Îmbatrânirea fizica se realizeaza fara seisme prea evidente, jucând un rol important îmbatrânirea celulelor, a tesuturilor si a organelor.
Cu vârsta, au loc modificari importante în ceea ce priveste somnul si functiile lui recuperative. La 50 ani si dupa, se doarme ~ 7 ore, din care doar o ora de somn paradoxal.
Evidenta pierdere a elasticitatii pielii si a tesuturilor.
Specific este si procesul de încaruntire – acesta poate începe si dupa 35 ani, însa devine evident spre 50 – 55 ani.
Miscarile devin mai greoaie, lipsite de suplete si forta. Dupa 50 ani scade numarul fibrelor musculare active.
Si în domeniul organelor interne au loc fenomene de degradare: cord, pulmoni, organe vitale. Dupa 55 ani – incidenta a infarctului miocardic si lezarea arterelor coronariene. Respiratia devine dupa 45 ani mai superficiala, se reduce gradul de oxigenare al sângelui, tesuturilor, scade eficienta respiratiei. Scadere a poftei de mâncare ce determina o slabire a raspunsurilor digestive.
Metabolismul bazal creste cu vârsta. Procesul de îmbatrânire este amplificat de modificarile hormonale ce survin mai ales dupa 65 ani.
Degradarea si îmbatrânirea sistemului nervos este legata de reducerea capacitatii organismului de a satisface exigentele alimentare foarte mari ale creierului (irigarea, oxigenarea, alimentarea).
Caracteristici psihice
Activitatea psihica poarta amprenta experientei de viata si a proceselor de reechilibrare a organismului.
Impactul planului senzorial se manifesta în prima etapa ca dominant periferic apoi impactul central(scade functionalitatea ANS), proces lent 65-70 ani, accelerat 70-75, stabilizat la valori reduse 75-85 ani. Ex: degradarea vazului, degradarea auzului, sensibilitatea tactila se degradeaza(dupa 50-55), e.t.c.
Dezvoltarea proceselor psihice complexe
Sunt influentate de experienta cultural-intelectuala si de capacitatile functionale. Degradarea memoriei de scurta durata (MSD) e mai pregnanta iar memoria de lunga durata (MLD) e mai rezistenta.
Concomitent are loc o exacerbare a emotionalitatii, nervozitatii, irascibilitatii, tulburarea functiilor psihice-slaba cooperare, anxietate, capricii, e.t.c.
Inteligenta poate sa se mentina relativ activa.
La batrânete scade fluenta ideilor, se manifesta o inflexibilitate a opiniilor, rationamentelor, confuzionism spatial, emotiile devin ceva mai primitive, hipertrofiere a sinelui, amnezie infantila de origine afectiva, tulburari de memorie.
Se manifesta o tendinta de crestere a fondurilor sociale de pensionare si de asistenta sociala, de constituire a cadrului socio-ocupational al persoanelor în vârsta. Dupa 70-75 ani apar pregnant cazuri de dementa senila si psihoze, trairea în trecut, vidul de idealuri si aspiratii.
Se diferentiaza moartea biologica (degradarea proceselor psihologice), moartea psihologica (disolutia comportamentului, a constiintei) si moartea sociala (înregistrarea mortii, înmormântarea, rezolvarea mostenirii, rezolvarea schimbarilor sociale).
|
