Postolica Dragos Florin
Clasa a XI-a D














Telefonia celulara




























Evolutia telefoniei celulare

Telefonia mobila a înregistrat în ultimul deceniu o crestere mai rapida decât cele mai optimiste previziuni si o scadere considerabila a costurilor echipamentelor si serviciilor oferite.
Primul sistem de telefonie celulara, folosit în America de Nord(Chicago – 1979), a fost denumit Advanced Mobile Phone System, sau AMPS. Apoi au fost dezvoltate sisteme similare, cum ar fi Nordic Mobile Telephone(NMT) în Scandinavia(1981), sau Total Access Communications System(TACS) folosit în Marea Britanie(1985), China si alte tari. Alocarea spectrala se situa în zona frecventelor cuprinse între 800 si 900 MHz.
A doua generatie de sisteme celulare, conceputa de Groupe Speciale Mobile (GSM) în Stockholm, 1982, de catre 11 tari, a fost nu doar o interfata radio pentru comunicatii, ci un standard pentru o retea completa care si-a propus sa dezvolte produse pe scara larga, cu costuri reduse, facând posibil roaming-ul între tari, si sa introduca servicii integrate de date, fax, mesaje SMS, precum si codarea vocala pentru
evitarea interceptarilor.
Tehnologia comunicarii mobile

Scopurile sistemelor de comunicatie mobila, multi-acces, sunt: calitate, apropiata de cea a serviciilor prin cablu, acoperire cvasi-universala, cost redus al echipamentelor, numar minim de statii radio fixe. Implementarea sistemelor de comunicatie celulara cu sute de canale active a devenit practica odata cu dezvoltarea sintetizatoarelor de frecventa compacte si ieftine. Prezenta microprocesorului permite implementarea unor protocoale sofisticate al mesajelor vocale si de date.
Structura în celule a transmisiilor radio permite deplasarea receptoarelor între celule fara a fi întrerupta legatura, transferul facându-se automat prin procedeul denumit „handover”.
În cadrul unui spectru de frecvente sunt disponibile mai multe sute de canale. Pentru fiecare conversatie este folosit un canal al unei statii de baza. La „handover” statia mobila este redirectionata pentru emisie pe un nou canal activ în noua celula.
Reutilizarea frecventei

Conceptul central în cadrul teoriei comunicatiilor celulare este cel al reutilizarii frecventelor. Daca fiecare frecventa ar fi asociata unei singure celule, capacitatea totala a sistemului ar egala numarul total de canale si deci nu ar putea exista decât câteva mii de abonati într-un sistem. Prin reutilizarea canalelor în celule multiple sistemul geografic poate creste fara a fi limitat geografic.
Reutilizarea depinde în principal de faptul ca atenuarea câmpului electromagnetic în banda de comunicatie celulara tinde sa creasca mai repede cu distanta decât o face în spatiul liber.
Un sistem rationalizat si ideal de utilizare a frecventelor celulelor de comunicatie poate fi descris folosind o acoperire clasica a unei zone cu celule hexagonale. Prin urmare cele sapte seturi de canale folosite, reprezentate printr-o culoare, pot fi replicate în toata zona de acoperire.
Se observa ca nu sunt adiacente doua celule colorate similar, deci care folosesc acelasi canal. Capacitatea unui model de reutilizare pe un numar K de cai se poate calcula prin împartirea la K a numarului total de canale disponibile. De exemplu, pentru K=7 si 416 canale, vor fi aproximativ 57 canale disponibile într-o celula, iar la încarcare tipica de 0,05 pe fiecare abonat, fiecare zona de acoperire suporta aproximativ 1140 de abonati.
Sectorizarea antenelor

Afirmatiile de mai sus presupun ca celulele folosesc antene omnidirectionale. Ne putem astepta ca prin sectorizare, capacitatea sistemului poate creste. Sectorizarea este facuta de operatori, de obicei pe trei cai. Aceasta înseamna ca fiecare zona este echipata cu trei seturi de antene directionale, cu azimuturile deplasate cu 120°. Totusi sectorizarea nu duce în practica la cresterea capacitatii. Motivul consta în faptul ca izolarea sectoarelor, nu mai mare de câtiva dB, este insuficienta pentru a garanta un nivel acceptabil, scazut, de interferenta. Singurul câstig în cazul folosirii antenelor directionale consta în marirea gradului de acoperire datorat amplificarii directe mai ridicate.
Larga acceptare a GSM-ului în prezent în întreaga lume demonstreaza în mod clar ca aceasta a devenit de-a lungul anilor o tehnologie globala. Astazi un om din 30 din întreaga populatie a globului este abonat GSM. Ultimele statistici ilustreaza de asemenea o crestere puternica a serviciilor GSM pre-platite. Circa 66 de milioane de oameni din întreaga lume au ales GSM-ul via servicii pre-platite. Aceasta înseamna 79% din numarul total al utilizatorilor de servicii pre-platite din domeniul comunicatiilor mobile din întreaga lume.