TELEFONUL

Intr-o vineri, din primavera anului 1876, a inceput noua era a comunicatiilor. Dupa ce isi zori asistentul (“Veniti domnule Watson, am nevoie de dumneavoastra!”), inventatorul american, de origine scotiana, Alexander Graham Bell facu prima convorbire telefonica. Telefoamnele au “prins” imediat. In 1877, in SUA functionau deja 3.000 de telefoane. Patru ani mai tarziu, se inregistrau cate 240.000 de convorbiri pe zi.

Contactul cu lumea
Sistemul telefonic este un sistem de fire, cabluri si legaturi radio. Fire de cupru legau telefoanele de centrala cea mai apropiata. Convorbirile la distanta trebuiau sa treaca prin mai mute puncte, pana ajungeau la destinatie.
Shimbarea apelurilor permitea operatorilor sa foloseasca mai putine legaturi telefonice. Un anumit procedeu multiplex face ca fiecare convorbire sa foloseasca numai o parte mica a undelor care circula prin cablu.
Primele telefoane puteau realiza numai convorbiri locale. Operatorii legau manual doua telefoane din acelasi oras, prin cabluri. Convorbirile telefonice interurbane au inceput in America, in 1884, prima linie fiind Boston-New York. Inventarea comutarii automate, in 1891, a grabit mult procesul convorbirilor locale, ceea ce a dus la extinderea retelei telefonice. Extinderea telefoanelor s-a facut mai incet in Europa, unde reteaua telefonica era administrata de guvern.
In 1880, sute de fire telefonice impanzeau strazile New York-ului. In 1888, o furtuna puternica a pus la pamant aproape toata reteaua, ceea ce a facut companiile telefonice sa realizeze legaturile pe sub pamant.

Dezvoltarea sistemului telefonic
Liniile telefonice de azi nu sunt destinate numai convorbirilor telefonice. Prin ele se transmit frecvent documente (text, imagine, sunet). Chair din 1907, fotografii de stiri si senzatii trimiteau imagini prin intermediul cablului telefonic. Videofoanele (sunet si imagine) se folosesc azi frecvent la conferinte. Cresterea benzii de frecventa (capacitatea de a face cat mai multe convorbiri) va face in curand videofonul sa fie un accesoriu obisnuit in multe case.
Telefoanele mobile (celularele) folosesc microundele pentru a se conecta la reteaua elecronica. Emitatorul/transmitatorul culeg semnalele de la telefon si le trimit prin cabluri telefonice.
Deoarece telefoanele transmit semnale relativ slabe, antenele sunt destul de frecvente, satisfacand convorbirile dintr-o arie restransa, numita celula. Cand vorbitorul se mutra de la o celula la alta, computerele comuta legaturile de la o antena la alta, fara sa intrerupa insa convorbirea.

TELEVIZIUNEA

Dintre mijloacele de comunicatie, televiziunea are cel mai mare impact asupra vietii noastre. Celor nedreptatiti, televiziunea le da speranta si ajutor, cele care prezinta calamitati naturale ne indeamna sa oferim ajutor. Dar mai ales, televiziunea inlatura barierele dintre natiuni, fiind o fereastra deschisa spre lume.
Toate televiziunile de astazi cel putin o emisiune inregistrata pe caseta video. La inceput, toate emisiunile erau in direct, ceea ce crea mari proleme, in SUA, diferenta de fus orar dintre est si vest fiind de trei ore, astfel ca artistii trebuiau sa execute numarul de doua ori. Un inginer rus (nascut in America), Alexander Pontiatoff, a gasit solutia, in 1956. a inceput sa inregistreze emisiunile TV pe benzi magnetice, aceste urmand sa fie transmise mai tarziu. Videocasetofoanele au aparut abia in 1975, iar camera video, in 1982.
In studiourile de televiziune, tehnicieni telentati contribuie la realizarea programelor.
Inventatorul scotian John Logie Baird a experimentat pentru prima oara, in 1926, o televiziune rudimentara. Lumina de la un obiect trecea prin gaurile unui disc care se rotea. Lumina era transformata in semnale electrice, apoi iar in variatii ale intensitatii luminoase proiectate printr-un al doilea disc cu gauri, care se rotea, se obtineau imagini de slaba calitate ale obiectului. Televiziunea adevarata a inceput in 1936 si folosea un sistem complet elecronizat. La inceput a fost televiziunea alb-negru, pana in 1954, cand a fost creat primul televizor color in SUA.

TRANSMITEREA SEMNALELOR TV

Lumina intra printr-o camera TV si este focalizata cu ajutorul unor lentile, astfel incat sa formeze o imagine. Un sistem de oglinzi separa apoi imaginile in trei culori: albastru, verde si rosu. Senzorii de culoare scaneaza componenta primita si o transpun intr-un cod ca niste linii. Statiile TV combina semnalele albastre, verzi si rosii cu sunetul, primit prin microfoane, si retransmit totul ca pe un semnal radio. Semnalele TV pot fi transmise prin unde radio, prin staeliti sau prin coduri digitale.
Cand semnalele combinate ajung in televizor, acestea se separa din nou. Sunetul este orientat catre difuzoare. Semnalele imaginilor color sunt orientate catre tubul catodic, in care trei tunuri cu electroni transmit raze cu elecroni asupra retelei de puncte care acopera partea frontala interioara a tubului. Cand sunt atinse de raza de elecroni, punctele se coloreaza in rosu, verde sau albastru, recompunand imaginea TV.
Transmiterea digitala a semnalelor TV permite existenta mai multor canale TV si receptarea unor sunete si imagini de mai buna calitate. Televizoarele de maine vor avea ecrane plate. Putand fi atarnate si pe pereti.